PSEUDOLOGIA PHANTASTICA

Rituri de dragoste şi ură 33

2012-01-29T16:40:00.003+02:00

O să fiu răcit bocnă şi-o să-mi dai doftorii,
o să-mi ungi trupul searbăd cu şerbet şi-alifii,
o să-mi vindeci trecutul cu iluzii şi ceai
şi-oi picta prin saloane batalioane de cai
înhămate albastru la trăsuri de-astrahan
unde zac, mov de lene, îngeri de marţipan
o să fie ger groaznic şi-o să-mi fie urît
să tot zac, sub cergi groase, cu fularul la gît
şi-o să-ţi cer să-mi spui versuri inventate pe loc
şi, de-atîta plictis, te-oi ruga să dai foc
şi oraşului ăsta ruinat şi amar,
şi secundei de gheaţă de sfîrşit de ianuar,
şi tristeţii de ambră ce-ntre noi se-aşternu
ca în jur să rămînă doar motanii şi tu.

Rituri de dragoste şi ură 32

2012-01-26T09:42:00.003+02:00

Diseară vom tăia crinul cel gras,
vom aduna toţi îngerii la masă,
vom solfegia ferice, într-un glas,
balada sînului tău de mătasă,
pe colţul mesei vom scobi prostii
cu vîrf de furculiţă fiartă-n lapte,
vom aduna neaua de peste zi
să ne călăuzească-ntreaga noapte,
şi-o să chemăm şi chelneri, şi birjari,
ca să ne povestească pe-ndelete
cum trec prin burgul mov, cu paşii rari,
prelungi convoaie de minuni şi fete.
Iar tu, de peste drum, ne vei privi
cum tuieşi de-amintiri, de frig şi lene
tot molfăim dantele fistichii
şi scriem psalmi de nori pe damigene.

Rituri de dragoste şi ură 31

2012-01-23T20:08:00.003+02:00

În mine-apun cuvinte, în tine îngeri cresc,
pe străzi aud că-i vuiet, prin burg miroase-a noapte,
trec sfinţi de izmă coaptă la geamuri şi pîndesc
cum ne sorbim în lene cafelele cu lapte

motani de alabastru s-or răsuci prin pat
culcuş să ne croiască pentru secunda-n care
sătui de-atîta ură şi-atîta colindat
ne vom trimite trupul albastru la culcare

eu ţi-oi dicta acestea, tu le vei scrie-ncet
pe scoarţa de mătase a bradului de ceară
să ştie sinaxarul ce tandru şi discret
ne-am ocrotit ratarea de iarna de afară

apoi mă voi întoarce în cochilia mea,
te voi momi cu visuri, îmi vei zîmbi complice,
şi-om prinde-n evanghelii de nori şi catifea
povestea noastră şuie şi simplă şi ferice.

Rituri de dragoste şi ură 30

2012-01-22T17:45:00.004+02:00

Te-aş biciui cu crini de scorţişoară
să ştie toţi vecinii cum miroase
trupul tău mov în clipa cînd, spre seară,
îl decojeşti de rochia de mătase

Ţi-aş da cipici de soc, ca să poţi duce
laptele de-ananas cu care vrei
să momeşti îngeri palizi să se culce
pe sînii tăi înmiresmaţi şi grei

şi-aş prinde nea în tandre degetare
ca să rodească pînă te iveşti
pe rodii, vai, aş prinde fermoare
(de le desfaci vor izvorî poveşti)

şi-apoi, în noapte, aş prăiji smochine,
vin aş turna în cupe de bulion,
şi m-aş minţi că nu-i pasă de tine
sufletului meu ţăndări şi afon.

Rituri de dragoste şi ură 29

2011-12-31T06:47:00.003+02:00

Cînd va mai ninge nimeni n-o să ştie,

Secundele au îngheţat de mult,
Miroase-a ger, a praf şi-a veşnicie,
şi-a zahăr marinat, şi-a flori de unt,
pe uliţi şterse trec copii de rouă,
vînd bulgări mari de nori şi amăgiri,
ne înfloresc prin tîmple amintiri,
şi-aş vrea zăpadă sau măcar să plouă
cum plouă-n noi de-atîta aşteptare,
încet, domol, ca ora ce s-a dus,
se-aud vecernii triste la apus
peste oraşul mov ce simt cum moare
iar mîine va fi altă zi albastră
poate va ninge, poate va ploua,
te vei opri o clipă la fereastră,
te voi privi uimit, prin neaua grea,
şi îţi voi spune poate că-i mai bine
să mă retrag ca veştile în plic,
iar noul an să-nceapă fără mine,
ca şi cum, pînă-acum, n-a fost nimic
nici versuri despre melci cuprinşi de lene,
nici coapse scrise cu poveşti ce dor,
nici rugi celebre, triste şi obscene,
nici ceai de scorţişoară fiartă-n clor,
ci doar o zi cuminte şi albastră
dintr-un an alb, în care vei uita
tot ce-am sădit aiurea-n viaţa noastră
tot ce-ai lăsat prin timp în fiinţa mea.

Rituri de dragoste şi ură 28

2011-12-22T08:22:00.005+02:00

Aruncă-mi buletinul, şi-aşa nu mai am nume,
înfruntă iarna asta cea fără de ninsori,
şi prinde-mă de mînă, hai să flanăm prin lume
cu sufletele ţăndări de smirnă şi candori

de la ferestre stranii ne vor privi altiste,
prin burg vor curge rîuri de elefanţi amari
şi de baloane limpezi, şi de eleve triste,
şi de scafandrii veştezi, cu nouri la şalvari,

va mirosi a mere coapte pe îndelete
pe plite infinite ce-nghit nămeţi de fum
şi, de nu eşti atentă, ţi se vor prinde-n plete
amoruri de-altădată, blînd prefăcute-n scrum,

vom cumpăra inele şi chec cu scorţişoară,
şi ciocolată verde, şi trufe de-astrahan,
şi-om tencui cu ploaie chioşcul de la fanfară
că mai sunt nouă zile şi-ncepe noul an

şi o să vrei, iubito, să îţi brodez poeme
prin parcul plin de lapte, pe coapsele de foc,
şi-apoi, de fericire, vei vrea ca să te cheme
cu numele de iarnă toţi îngerii din bloc

iar eu, plin de iluzii, cuminte m-oi supune
ca să-ţi arăt că, uite, ştiu încă s-asfinţesc
la ora cînd colinde la geam or să răsune,
în ceasul cînd fantasme în tîmple-mi înfloresc.

Rituri de dragoste şi ură 27

2011-12-14T07:56:00.007+02:00

Rupe din mine, îngerii hrăneşte,
învaţă să mă minţi şi să mă ai,
afară-s mări de ceaţă şi sunt cai
şi-n ziduri noaptea aspră înfloreşte

pe străzi aiurea trec femei frumoase,
nume le-om da, ca bunul Dumnezeu,
cînd ele îşi înclină graţioase
spre umbra noastră sufletul lor greu

şi e o iarnă tristă şi soioasă
cu tîrgoveţi de nori şi de fistic
cu poştaşi mov, flanînd din casă-n casă,
cu amăgiri blînd ferecate-n plic

şi cu un fel de-nsingurare moale
pe care-o port aşa, ca un stindard,
tot aşteptînd să îmi răsari în cale
cu trupul tău de abur şi de nard

rupe din mine, îngerii hrăneşte,
învaţă-mă să uit ca să mă ai,
afară-i ceaţă, fierb în tîmple ceai
şi vînt de moarte-n suflete loveşte...

Rituri de dragoste şi ură 26

2011-12-12T20:03:00.002+02:00

O să cam doară, fab, însă cui îi mai pasă?
O să tragem la ţintă în tristeţea din casă,
o s-agăţ în cuier dulci ratări şi trecuturi,
o să-nvăţ să descos adevărul din trupuri,
o să uit să surîd, o să-mi spun că e seară
şi-o să-aprind pe retină lungi fantasme de ceară,
o să-njur dantelat burgul sec şi stîngace,
o să incendiez lin absolut tot ce-mi place,
o să mint delicat că iubesc şi nu sufăr
cînd din mine tot smulgi mov petale de nufăr,
o să uit pe vecie cine-n braţe mă ţine,
o să spulber iubiri şi zăpezi pentru tine,
o să urlu măscări la banchete ciudate,
o să ies prin oraş în cămaşă de noapte
ca să crape cretinii de-or vedea cum îmi ard
sub mătasea de-angora coapsele de smarald,
o să fac toate astea şi-ncă zece pe-atît,
o să port lungi coliere de iluzii la gît
şi-o să am, ştii tu, fab, un fular ca de nea
ca s-acopăr cu el tot ce lumea ar vrea
să îţi pună în cale, să îmi prindă în trup
şi-o să vină omătul ca un urlet de lup
şi-o să ştii că a fost poate-n viaţă ceva,
o secundă de abur, cînd am fost doar a ta
apoi o să zîmbeşti, cum zîmbeşti uneori,
o să cumperi un brad, şi beteală, şi nori,
şi-o s-aştepţi o minune ori vreun sfînt rătăcit
să te mintă c-apar şi că nu am murit.

Rituri de dragoste şi ură 25

2011-12-11T15:42:00.005+02:00

O să îţi spun că-i iarnă şi tu o să mă crezi
prin sufletele noastre vor bîntui cirezi
de îngeri exoftalmici, cu suflet mov şi bun,
ce ne-or cînta colinde în noaptea de ajun

afară-o să miroasă a vin şi-a scorţişoară,
în tine-o să miroasă a dragoste şi-a seară,
şi de atîta noapte, şi de atîta dor,
o să aprindem rodii de abur pe covor

motanii o să toarcă poveşti cu sîni şi coapse,
eu voi broda poeme porcoase pe mătase
pînă-or să bată-n ţeavă vecinii de la doi
sătui să ne privească atît de puri şi goi

şi-apoi, fiindcă e iarnă şi fiindcă a uitat
să ningă cu iluzii prin burgul îngheţat
o să mă prinzi de suflet şi, palizi, amîndoi,
zîmbind a nepăsare o să ne ningem noi.

Rituri de dragoste şi ură 24

2011-12-07T21:21:00.005+02:00

Aşteaptă să plouă, apoi voi urca
albastră şi tristă în camera ta,
voi scoate la geam două căni dantelate,
ibricul cel sobru şi ceşcuţa cu lapte,
inelul de fildeş cu stampe hai-hui,
colierul de-angora cu nuci şi gutui,
fularul cel mov - ca să prindem în el
sclipirea ţîşnind din bătrînul cercel,
şi-apoi, ştii tu cum, infinită şi calmă,
voi presăra zahăr şi şoapte în palmă,
şi, tot privind ploaia, ronţăind amintiri,
chema-vom cu gîndul răvăşite oştiri
de melci cătrăniţi şi prinţese ciudate
ce ne-or servi leneş cafeaua cu lapte
ca pînă în zori să rămîie din noi
doar abur de smirnă, de iarnă şi ploi.

Rituri de dragoste şi ură 23

2011-12-07T08:31:00.005+02:00

Dă-mi doar o mansardă, atît am nevoie,
apoi lasă ploaia să curgă în voie,
ascunde trecutul şi ziua ce vine,
acum ţi-e de-ajuns să mă ai doar pe mine.

Pe raft sunt miresme în sticle murdare,
trec îngeri albaştri prin cărţile tale,
trec gînduri porcoase prin viaţa mea tristă,
şi mîine e scrum şi azi nu există.

Vom face prostii ne-mblînzite şi pure,
privi-vor vecinii şi-or vrea să ne-njure,
iar mîine oraşul întreg va urla
ce lume de abur port în inima ta.

Deci soarbe cafeaua ca şi cum ai sorbi
arome din trupul meu fraged şi gri
şi dă-mi o mansardă, atît am nevoie,
apoi lasă ploaia să curgă în voie.

Rituri de dragoste şi ură 22

2011-12-04T12:40:00.007+02:00

fab, o s-apar cîndva în viaţa ta,
atît de simplă, tînără şi goală,
o să miros a măr şi-a catifea,
a trup în care iarna se răscoală,
şi o să mă dezbrac încet-încet,
o să îmi las tristeţile pe masă,
ratările flanînd peste parchet,
sufletul meu hai-hui plutind prin casă,
şi o să fierb duios în samovar
duminici mohorîte şi geroase,
şi brugul ăsta straniu şi amar,
şi norii ce se-nşiră peste case,
din cînd în cînd o să privesc pe geam
ca şi cum te-aş zări din întîmplare,
ca şi cum am uitat, ori nu ştiam,
cît mi-e de silă şi ce mult mă doare
şi iarna asta fără de zăpezi,
şi fiinţa asta stinsă fără tine,
şi-o să te mint fab, să te fac să crezi
că vie sunt şi că îmi este bine,
iar tu, din lumea ta de Bach şi crini,
îmi vei surîde aşa, ca într-o doară,
de or să iasă pe la porţi vecini
bîrfind povestea mea de scorţişoară,
şi-apoi vom aştepta aşa, tăcuţi,
neaua ce a uitat să se presoare,
şi-o să mă ierţi şi o să mă săruţi
precum săruţi un sfînt ce ştii că moare

Rituri de dragoste şi ură 21

2011-11-30T11:32:00.011+02:00

Dă-mi apă de Bruxelles ca să-ţi pot face
ceaiul de psalmi aşa precum doreşti,
şi toc de crin, pernuţa ta de ace
s-o-nfăşor în rouă şi poveşti,
cupe cu iasomie lasă-mi seara,
şi chifteluţe suple, de mărar,
cu vin popesc să-mi umpli călimara,
tăcerile vopseşte-le cu var,
păstrează-mi aşteptarea în flacoane
mov, zăvorîte straşnic cu capac
şi hai apoi să înălţăm baloane
pe strada sufletului meu de lac,
fiindcă-i aproape iarnă şi afară
răsună neaua grea ce va veni,
şi-n trupul meu, cărunt de-atîta seară,
vreau să aprind surîsuri de copii.
Aşa că dăruieşte-mi toate cele,
şi crizanteme fierte-n abur sfînt,
şi foi de nufăr bleg, şi ciuboţele
cu aripe răsfirate lin în vînt
şi linguri de mătase să-ţi pot duce
trupul prelung şi parfumat şi greu
precum odată bunul Dumnezeu
a înflorit pe umeri cu o cruce.

Rituri de dragoste şi ură 20

2011-11-28T09:20:00.006+02:00

O să-ncepi să vorbeşti şi-o să cred ce-o să spui,
vom sorbi amintiri şi şerbet de gutui,
vom picta coapse dalbe pe capace de suc,
vom fuma ţigarete din foiţe de nuc,
vei citi adevăruri scrise-n ziare de nori,
voi ghici în trecut şi-n petale de flori,
peste schitul din deal se vor cerne minuni,
vor ieşi motani mov înălţînd rugăciuni,
orologiul din turn îşi va lua înapoi
orele de cenuşă presărate în noi,
ne vom lua înapoi mici secunde de foc
răsfirate pe trupuri în cearceafuri de soc,
o să fim fericiţi ca şi cum am uitat
ce frumoasă-i ratarea şi căderea-n păcat
şi-o să ningă decembre în oraşul cu morţi,
de-or să sune colinde aurii pe la porţi.

Rituri de dragoste şi ură 19

2011-11-22T08:08:00.001+02:00

Ce bun fusese-aseară Dumnezeu,
te făurea ca să nu-mi fie greu,
îţi dăruise vreascuri şi chibrit
să-mi luminezi destinul asfinţit
şi te fixase, la-nceput de iarnă,
durerile prin tine să se cearnă.
Şi eram trist, şi eram fericit,
văzînd cîtă lumină a irosit
să te clădească aşa, crin de amintiri,
înveşmîntată-n rouă şi priviri.
În zilele de marţi clădeam în gînd
psalmi de gutui şi candele de vînt
şi ode fistichii, şi sfinţi de seu,
să te ferească, îngere al meu,
de-oraşul ăsta scufundat în ceaţă,
de vîntul orbitor de dimineaţă,
şi mai ales departe să te ţină
de umbrele ce dănţuiesc în tină.
Speram, poate mai sper încă şi-acum,
să ne-ntîlnim cîndva pe-acelaşi drum
tu fum, eu suflet bleg de scorţişoară
am fi rămas aşa pînă spre seară
sorbind absint şi depănînd ispite
din trupurile noastre istovite.
Am fi surîs apoi de despărţire
şi ne-am fi dăruit, ca amintire,
o zi de marţi, geroasă şi albastră,
precum fusese toată viaţa noastră.

Ce bun fusese-aseară Dumnezeu
te făurea ca să nu-mi fie greu...

Rituri de dragoste şi ură 18

2011-11-19T09:54:00.006+02:00

Presară sare de mandarine în drumul meu,
oraşu-i mort, vîntu-i năprasnic, drumul e greu,
abia mai văd în jur de viscol, abia mai pot
să-ţi apăr trupul de noaptea asta ce sfarmă tot.

Degeaba rugi, degeaba îngeri, degeaba psalmi,
au ruginit sfinţii de toamnă de pe Lipscani,
parcul e plin de crini şi moarte şi-alei de scrum,
şi-n mine, fab, sunt nori albaştri şi peşti de fum.

Va mai dura pîn' să ajungem, va mai dura,
pînă s-ating sufletul tău cu umbra mea,
să ai răbdare, o să dureze mai mult de-un veac
pîn' vor găsi poveştii noastre poate un leac.

Pînă atunci lasă să curgă timpul hai-hui,
scrie poeme înmiresmate, ascunde-n gutui
tot ce ţi-am spus, tot ce ţi-am dat, tot ce-o să fiu,
să schimbi ceva, crede-mă, fab, este tîrziu.

Presară sare de mandarine în drumul meu,
oraşu-i mort, vîntu-i năprasnic, drumul e greu,
abia mai văd în jur de viscol, abia mai pot
să-ţi apăr trupul de noaptea asta ce sfarmă tot.

Power Trip Ballad (2)

2011-11-17T08:19:00.002+02:00

fab, Dumnezeu este anotimpul acela cînd plouă şi stai la mansardă şi bei ceai cu nume japonez.

Sol Gabetta cîntînd Bloch şi cartea aia pe care-o ţii pe genunchi şi pe care o deschizi aşa, la întîmplare, ca să scapi de toţi. De toate. De tot. Secunda în care ştiu că sunt frumoasă şi zilele în care pictez fluturi, felul tău timid de a recita poezii cu dovleci şi modul meu peltic de a săruta. Toţi sfinţii în care nu am încredere, camera cu gutui şi Ea cînd mă minţea că nu există moarte.
Este biletul pentru un concert David Darling, primul fulg de nea pe care îl iubeşti doar pentru că ştii că apoi vine ceva care te îngheaţă, ziua de joi fără să-ţi spun bună dimineaţa şi filmele triste pe care le văd cu Anna, ştii tu, date pe mute, ca să putem în voie inventa replicile personajelor în timp ce sorbim uzo.
Uneori sunt atît de convinsă de toate astea încît surîd şi nu mai există nici un strop de silă şi sunt gata să iau totul de la capăt. Atunci în caietul meu studenţesc inventez rugăciuni pentru cei pe care nu-i cunosc şi desenez motani lungi şi blegi şi graşi ca să aibă cine să mă aştepte cînd ajung acasă.
Apoi închid ochii şi mă las să alunec în oraş ca pe un tobogan şi repet în gînd tot ce ţi-am scris eu aici.
Iar seara îmi jur că dacă toate astea nu există o să cred în tine.

Rituri de dragoste şi ură 17

2011-11-16T18:16:00.004+02:00

Mirosea a gutui, şi a nuci, şi a ceai,
şi viscol ce-n mine domneşte,
şi a sfinţi obosiţi de minuni şi de rai,
şi a crin ce la geamuri pîndeşte,
era noapte, tîrziu, de pe străzi se-auzea
philip glass palpitînd în artere,
pe noptieră albume, două căni cu cafea,
telefoane, şi chei, şi coliere,
canapeaua albastră ce creşte motani,
cartea ta cu poeme ciudate,
lozul vechi, cumparat într-o joi pe lipscani,
nori de smirnă, de fum şi de lapte,
modul meu aberant de-a credea că exist,
modul tău de-a minţi că mi-e bine
în oraşul acesta împuţit, mov şi trist
fără îngeri şi fără de tine
şi senzaţia, fab, că există un gînd
nerostit nimănui, niciodată,
ca o lavă de flori trupul meu devorînd
fiinţei mele soroc şi erată.

Rituri de dragoste şi ură 16

2011-11-15T21:41:00.003+02:00

O toamnă fără ploi şi fără tine,
străduţe îngheţate, mandarine
puse aşa, la geam, să te zărească
de o să te întorci în lumea noastră,
cerdacul mov în care mă-nvăţai
fragmente de iluzii şi de rai,
cana ce-mbrăţişează ceai de soc,
scrisori de deznădejde şi noroc,
un soi de lacrimă, un soi de rouă,
ce-o împărţeam adesea pe din două,
şapte fotografii şi jumătate
ce-au azvîrlit toţi anii mei în noapte,
un fel albastru de a mai păstra
căldura palmei tale-n fiinţa mea
şi iarba asta care mă absoarbe
de dincolo de tine şi de moarte.

Rituri de dragoste şi ură 15

2011-11-13T17:49:00.003+02:00

Părăsisem oraşul ca şi cum părăseam
umbra chipului tău risipită pe geam,
umbra trupului meu ce apune în tine,
uliţa presărată cu tăceri şi lumine,
trei cuvinte cretine care şi astăzi dor,
holul alb, ce miroase doar a noapte şi-a clor,
toamna-n care, odată, mă-nvăţai să zîmbesc,
crinii mov, plini de rouă, ce în suflet îmi cresc,
le lăsasem pe toate risipite uşor
precum lasă copiii amintiri pe covor
şi zîmbeam fab, tu ştii cum zîmbeşti uneori
cînd ţi-e silă de moarte de îţi vine să mori
încercînd să mă mint, încercînd să mai sper,
că există în mine o fărîmă de cer
unde îngerii tăi s-ar simţi ocrotiţi,
unde-n nori aburinzi dorm motani fericiţi,
o fărîmă albastră pentru cel care vrea
să păstreze sub ploape partea vie a mea.

Părăsisem oraşul ca şi cum părăseam
umbra chipului tău risipită pe geam...

Rituri de dragoste şi ură 14

2011-11-11T09:00:00.013+02:00

Poate că Dumnezeu e-un soi
de frig ce bîntuie prin noi,
un soi de nea pe care vrei
s-o presari noaptea pe alei,
un soi de nor, un soi de cînt,
un crin cu-aromele în vînt,
un fel al tau de-a lăcrima,
un fel de-al meu de-a spune da,
un înger mov, cu umeri goi,
ce-apare uneori în noi,
ori, fab, mai ştii, poate că este
un plic ce înveleşte-o veste
pe care-o aşteptăm de-un veac,
ori poate că sunt eu, cînd tac,
ori poate că eşti tu, cînd scrii
dezamăgiri şi poezii
ori poate Dumnezeu e-un soi
de suflet îmbrăcat în ploi.

Rituri de dragoste şi ură 13

2011-11-10T08:17:00.004+02:00

Nu mai cred în nimic, ce rost ar mai avea
ruga mea să umbrească partea stîngă a ta,
gîndul meu să rănească umbra trupului tău
cînd afară e toamnă şi în mine e hău

şi în ce să mai cred, în altare de fum,
în copiii scheletici ce se joacă în drum,
în amoruri cretine ce din noi s-au cărat
ori în tine, cel trist şi-obosit şi-ncruntat

spune-mi, fab, ce ai face, psalmi cui ai înălţa
cînd ţi-e viaţa doar ceaţă cu miros de cafea
cînd acasă e doar un cuvînt idiot
cînd uiţi ziua de mîine dar în rest ştii cam tot

ai zîmbi, ai cînta, te-ai plimba pe sub ploi,
ai aprinde poeme peste bălţi de noroi,
ori mi-ai vinde iluzii să salvez lumea ta?
Nu mai cred în nimic, ce rost ar mai avea...

Rituri de dragoste şi ură 12

2011-11-04T06:42:00.002+02:00

În mine crini învîrt mătănii, în tine îngeri prăşesc nori,

deprinde-mi gîndul să îmi fie plin de arome şi culori,
învaţă-mi inima să bată dup-un tic-tac imaginar,
şi, cînd ai timp, te rog desprinde-mi tăcerile din calendar.

Eu ţi-oi aduce-n schimb poeme arse în lemn duios de soc,
voi scrie psalmi de scorţişoară pe zidurile de la bloc,
şi seara, cînd nu eşti în preajmă, în fin balans m-oi legăna
să vezi ce toamnă izbucneşte din arborele de cafea.

Iar tu, zîmbind a mirodenii, vei arde sîmburi de gutui
să afle toţi c-al tău suflet nu aparţine nimănui
degeaba tot încearcă fluturi minuni de astrahan şi fum
eşti prea sătulă de iluzii şi-n jurul tău e prea mult scrum

Aşa că hai să facem pace, trage fotoliul la pervaz
s-auzi ce noapte e în lume, şi ce dezmăţ, şi ce extaz,
şi-apoi hai să închidem ochii şi să sorbim şerbet de flori,
în mine crini învîrt mătănii, în tine îngeri prăşesc nori...

Rituri de dragoste şi ură 11

2011-11-03T11:13:00.003+02:00

Noiembrie căzu de-acum
vom învăţa să toarcem fum
vom ruga îngeri să ne-arate
cum se ghiceşte în păcate
vom cînta lin, la claxofon,
sonate limpezi de bulion
şi-om măsura cu nori de fluturi
distanţa dintre două trupuri
apoi ne vom retrage-ncet
ca umbrele de pe parchet
tu vei zîmbi aşa, de parcă,
acum mă vezi întîia dată
iar eu timid, cu suflet plin,
de amintiri şi rozmarin,
te voi purta uşor, în gînd,
precum altarul poartă-un sfînt
iar seara-n ordinea firească,
vom lăsa toamna să domnească.

Rituri de dragoste şi ură 10

2011-10-26T07:27:00.002+03:00

Hai, şterge bine geamul sau nu, lasă-l aşa,
e-atît de aburindă şi tristă fiinţa ta
încît prea mult îmi place, nu mai am chef să văd,
ce tărăboi e-n lume, cît mov şi cît prăpăd

Voi fierbe bine ceaiul, tu o să-mi spui poveşti,
din jilţul cald şi aspru te voi privi cum creşti,
de pe pervazul verde îmi vei zîmbi uşor,
şi-o să ne fie toamnă, şi-o să ne fie dor,

de burgul nostru palid, şi inventat, şi mic
cu vînzători isterici de nuci şi loz în plic
şi cu motani destoinici pe care altădat
în spumă de iluzii şi vin i-ai botezat

şi o să fie ceaţă la fel cum e în noi
şi din altare-o ninge cu îngeri blegi şi goi
şi or să vină preoţi să-ţi scrie-ncetişor
pe coapse şi pleoape sonete de amor

iar tu vei sta pierdută, sub colbul de-amintiri,
vei ronţăi dantelă, şi nouri şi priviri
şi de atîta noapte şi-atîta infinit
vei crede că-s departe, că-s mut ori c-am murit

dar eu voi sta cuminte de dincolo de geam
gîndindu-mă la anii în care te pîndeam
iar cînd vei stinge lampa, crezînd că nu mai vin,
voi bate în fereastră cu-aroma unui crin

Rituri de dragoste şi ură 9

2011-10-25T07:36:00.000+03:00

Cînd n-o să mai fiu, să cumperi o gară
cu trenuri prelungi, aurii, mătăsoase,
cu greieri albaştri ce se înfioară
cînd trece în silă marfarul de şase

să cumperi cişmeaua, tocmeşte fanfara
să-i cînte Chopin-uri de jale şi dor
şi umple peronul cu cărţi fiindcă seara
vin sfinţi să citească iar gara-i a lor

serveşte hamalii cu rouă şi lapte
tutun să prizeze îi lasă de vrei
şi fiindcă e toamnă, şi fiindcă e noapte
să prinzi la icoană psalmi mov şi cercei

şi-apoi, în hamac, obosit de plăcere,
sub nori de smîntînă şi de catifea,
să ronţăi grisine, tăceri şi eclere
cu gîndul la mine, gara tristă a ta.

Rituri de dragoste şi ură 8

2011-10-24T07:56:00.003+03:00

Am doar doi motani, un trecut şi pe tine
flanez arogant către iarna ce vine,
cu nouri în trup şi viscol prin păr,
cu toamna ca singurul meu adevăr

în zori năvălesc pe străzi afumate,
la birtul din colţ cumpăr crize şi lapte,
şi ziare de-un secol din care extrag
poveşti idioate despre ce mi-a fost drag

iar seara mă văd cu profesori cărunţi,
prizăm afinată, şi ceaţă, şi munţi,
şi tot povestim despre cum ne răsari
toţi crinii din suflet prin burg cînd apari

şi-apoi mă întorc aiurit către casă,
las haina pe scaun, tăcerea pe masă,
şi-adorm pe pervaz, lîngă orele seci,
să simt cînd prin viaţă hai-hui o să-mi treci.

Power Trip Ballad

2011-10-23T10:15:00.007+03:00

Da, fab, ştiu să fac dragoste şi ştiu că o să mor.
În fiecare dimineaţă îmi coafez viciile şi învăţ să fiu vulgară. Uneori îmi place chestia asta pentru că aşa uit că nu dau doi bani pe oraşul ăsta. Pe mine.
Iubesc toamna şi motanii portocalii, fustele pînă la genunchi, carnetul primit de la Alex în care-mi notez obsesiile şi-apoi le pun stickere colorate, iubesc melodiile aberante şi, din cînd în cînd, pe tine.
Pentru că mă faci să plîng. Pentru că mă faci să cred că exist într-adevăr şi pentru că mă laşi mereu să mă răzgîndesc.
În anumite momente, cînd ei nu sunt atenţi, schimb numele oraşului meu de şapte litere, stau treizecişioptdeminute în faţa oglinzii, ştii tu, fab, boială şi telefoane şi toate celelalte, şi-apoi schimb statusul de pe mess şi ies.
În acele clipe nu mai mă tem, sunt colorată şi fericită.
Îmi imaginez că primesc flori şi cornete cu seminţe, comand îngheţată cu nucă la singura cofetărie de aici, îmi înmoi degetul în topping, surîd, mă rog, fac cam tot ce face un nor.
Şi-mi imaginez că te zăresc pe partea cealaltă a străzii, numai aşa, de chestie, ca să am motiv să mă ascund.
Îmi place trecutul meu pentru că pot să-l dau dracului, îmi plac sînii mei şi mă urăsc la culme pentru că nu ştiu să mint.
Cînd mi-e frig ascult jazz şi ştiu că odată am fost Etta James tristă şi-mi spun că ţi-ar fi plăcut să mă cunoşti atunci pentru că ai fi fost al naibii de gelos.
Cum sunt şi eu uneori. Deseori. Fiindcă ştiu că mă adori aşa.
Seara mă uit la televizor, desenez flori pentru Gaddafi, îţi scriu şi apoi arunc totul la coş. Strig. Netezesc domol, cu palma, scrisorile către tine, le fac rotocol şi le pufăi încet-încet, pînă la ultimul cuvînt. Mă gîndesc cît de repede apune totul şi adorm.
Iar în zori închid ochii pentru că ştiu că mai e puţin şi se va alege praful şi de anotimpul ăsta şi pentru că e frumos să îţi zîmbesc toamna, cînd plouă şi tu mă aştepţi.
Bună dimineaţa fab!

Rituri de dragoste şi ură 7

2011-10-21T10:37:00.003+03:00

Aseară m-am plimbat fab, d-aia n-am mai sunat,
oraşul era mov şi ceţos şi pe-alocuri brumat
şi-am ieşit pe la şapte, mi-era silă şi frig,
aveam viscol în suflet şi-aveam chef să te strig
iar bodega din centru în absint se topea
mirosea a tăcere, şi a fum, şi-a cafea,
pe la geamuri soioase se-aprindeau amintiri,
şi ieşeau precupeţe cu trecut în priviri
să ne vîndă iluzii şi să cumpere ploi
pentru norii din trupuri, pentru noaptea din noi,
eu zîmbeam fab, tu ştii cum zîmbesc uneori
cînd îmi spui că e toamnă şi mă minţi c-o să mori,
şi-ncercam să îmi spun c-o să pot într-o zi
să acopăr cu smirnă tot ce-n tine e gri
să salvez într-un fel tot ce-n mine-ai lăsat,
căci eşti mult prea departe şi e mult prea păcat
să numim toamnă cîmpul învelit în rugină
toamna mea e Chopin, şi e ceai, şi lumină
şi-uneori eşti şi tu, cînd rămîi lîngă mine
şi mă-ntrebi aiurit ce-ntîmplare ne ţine.
Am flanat ore-ntregi, d-aia n-am mai sunat,
şi oraşul e mort, şi ceţos, şi brumat.

Rituri de dragoste şi ură 6

2011-10-17T12:45:00.007+03:00

Foto: Alina Niculescu

Îţi spuneam Octombrie, ca şi cum tu erai
anotimpul meu palid, cu arome de ceai,
ca şi cum lîngă geam aş fi vrut să rămîie
ceaţa trupului tău cu miros de gutuie
umbra gîndului meu rătăcind fără tine
te strigam anotimp învelit din lumine
izvorîte din frunze de rugină şi fum
ridicate de vîntul ce se joacă în drum
şi vroiam să îmi fii toamnă aspră, ploioasă,
să privesc zi de zi cum m-aştepţi lîngă casă,
să-ţi zîmbesc uneori ca şi cum ţi-ar zîmbi
o scrisoare de-a mea din oraşul cel gri,
iar apoi, ştii tu fab, să desfacem uşor
portocale de mentă marinate în clor,
şi să scriem pe ziduri lungi poeme porcoase
de citit pe-ndelete în lungi zile geroase
cînd eu n-o să mai fiu iar din tot ce îmi eşti
vor rămîne doar versuri sidefii şi poveşti.
Îţi spuneam Octombrie, ca şi cum tu erai
anotimpul meu palid, cu arome de ceai.

Rituri de dragoste şi ură 5

2011-10-16T08:26:00.003+03:00

Curînd va sosi şi prima zăpadă
ieşi-vor soldaţi de-ntuneric pe stradă
de toamnă ne va mai aduce aminte
doar umbra din suflet şi două cuvinte
pe care cândva le aşterneai greu
sub pleoapa fragilă a trupului meu.
Apoi va fi viscol, şi fum, şi uitare,
vor strălucii Crinii în mov felinare,
gutuia din geam va dori să adoarmă
în inima ta neîmblînzită şi-n palmă
voi scrie prostii însemnate şi sfinte
ce-mi umblă prin gene, prin coapse, prin minte,
ori poate istoria zborului meu
flanînd prin oraşul acesta de seu,
flanînd peste tot ce a fost şi-o să vină
odată cu-a iernii albastră lumină
cînd sfinţi de iluzii din nori or să cadă
curînd va sosi şi prima zăpadă...

Rituri de dragoste şi ură 4

2011-10-12T17:42:00.005+03:00

Eşti tot ce-a mai rămas din toamnă şi tot ce-a mai rămas din mine,
se înserează şi pe stradă răsună cîrduri de copii
şi e octombrie, şi ceaţă, şi vîntul bîntuie-n vitrine,
şi-n trupu-mi heruvimi sălbatici răstoarnă nouri străvezii

degeaba îmblînzesc cafele şi m-amăgesc noapte de noapte
şi port eşarfe parfumate păşind prin burg cu paşii rari
la mine-n suflet anotimpul miroase-a fîn şi-a mere coapte
şi-a ruginit de nerăbdare tot aşteptîndu-te să-apari

şi nu ştiu fab de ce-ţi spun astea, oricum nici nu prea ne mai doare,
am învăţat să ne prefacem că suntem fericiţi şi vii,
şi-o să ne plantăm pe tîmple cactuşi incandescenţi, de sare,
ca să ne mîntuiască iarna cu lungi zăpezi de iasomii.

Rituri de dragoste şi ură 3

2011-10-10T10:04:00.004+03:00

Fără octombrie, fără nori, fără ploi, fără tine,
vîntul izbeşte nopţi lungi şi geroase-n vitrine,
sufletu-mi cară trupul aspru, de sticlă şi ceară,
prin ghemotoace de ceaţă pierdute hai-hui pe-afară

şapte poveşti despre tine încolţesc aiurit la fereastră,
cana cu Klimt îşi admiră tăcută şi sobră tăcerea din glastră,
degetul meu desenează pe tîmplă poveşti mov de uitare
e luna ta şi e trist şi nu eşti şi nu ştii cît mă doare

tot ce e-n jur, şi oraşul, şi toamna căzută pe ziduri
şi clipele lîngă tine, ascunse timid între-riduri
şi-aş vrea să-ţi spun c-am crescut, să te fac să mă crezi
dar nu prea pot fiindcă, ştii, tu tot mică mă vezi

şi uite-aşa zile lungi trec alene prin noi
şi lasă-n jur anotimpuri tîmpite şi scrum şi noroi
şi-nvăţ să mint elegant că-s ok, că mi-e bine
fără octombrie-n noi, fără ploi, fără tine.

Rituri de dragoste şi ură 2

2011-10-05T08:08:00.004+03:00

Apăreai în tăcere, ca un fum, ca un crin,
camera mirosea a gutui şi a vin,
sufletul mirosea doar a ceaţă şi moarte,
îmi croiam calendare cu foi rupte din carte,
într-un ciob de oglindă se zgîia un seraf,
doi motani unşi cu lene se-ondulau pe cearceaf,
aveam ceai pe noptieră dar n-aveam chef de ceai,
Iaşiul era departe, tu departe erai,
şi atunci am zîmbit, aducîndu-mi aminte
cîte gînduri albastre îmi trecură prin minte
tot crezînd c-o să vii, tot sperînd c-o să zbor...
însă fab, ştii prea bine, nu-i aşa de uşor
fiindcă-i toamnă afară şi octombrie-n noi
nu-i uşor să flanezi prin perdeaua de ploi
nu-i uşor să rezişti prin rugina din stradă
cînd ai doar îngeri orbi care nu pot să vadă
decît partea din tine ce îngînă uşor
cîntece pentru muţi marinate în clor
cîntece pentru cei care ştiu că în zori
o să tragi peste tine şi arome, şi nori,
fiind sătul să mai vezi ce absurd ne topim
în cetatea de gheaţă învăţînd să iubim.

Rituri de dragoste şi ură 1

2011-10-02T18:46:00.004+03:00

Există o metodă să uiţi, să-ţi fie bine?
În burg cresc umbre tandre, în mine cresc ruine,
şi-afară este toamnă de parcă mi-ar lipsi
rugina unei zile pe zidurile gri
de parcă-aş duce lipsă de vînt şi de furtună
cînd fab, tu ştii prea bine, cît de adînc răsună
în sufletul meu palid, ce rece şi ce clar
port toamna asta-n tîmple, nu cred că ai habar
ce silă mi-e de toate şi cît am aşteptat
s-adulmec norii ăştia ce trupul mi-l străbat
să-i pironesc de geamuri, să-i desfăşor apoi
pe uliţele tăcute, agale printre voi
toţi cei ce nu cunoaşteţi cît de frumos se moare
cînd simţi culori de toamnă crescute la picioare
şi cum răsar în tine toţi cei ce au plecat
ştiind c-afară-i ploaie şi tu eşti apărat
de-umbra unui înger cu trup prelung de fum
vezi fab, se înserează, este tîrziu acum
dar uite, poate mîine, o să mă-nveţi de vrei
să vînd prin burgul aspru arome şi cercei
şi cum să închid ochii, să uit, să-mi fie bine
fără această toamnă ce bîntuie prin mine...

Mic tratat de colorare a nopţii 324

2011-09-28T06:30:00.003+03:00

N-o să-ţi cer mai nimic, doar mă lasă să stau lîngă tine
vei citi cărţi ciudate, voi coji tacticos mandarine,
sînii tăi vor avea gust de ceaţă şi gust de gutuie,
într-un colţ va şedea istovită canapeaua verzuie

camera va fi tristă ca un fruct început şi uitat
lîngă cana cu apă, pe noptiera pepit, lîngă pat,
şi-o să cadă o seară amară, de septembrie gol,
ocrotită cu grijă funebră de motanii din hol

după-un timp, delicat, din hăţişul de pleduri şi perne,
vom privi pe fereastră la cohorta de case eterne,
la vecinii nebuni care ies pe la porţi cu făclii,
la bodega din colţ înecată în glas de copii

ce fumează în parc ca să scape de silă şi noapte
o să-mi spui, uite fab, vara-i dusă departe, departe,
iar în jur nu mai simt decît frunze şi toamnă şi sfinţi
şi în suflet am lupi argintii, purtînd strasuri în dinţi

iară eu voi şopti să jucăm jocul nostru străvechi,
vei zîmbi, îţi vei prinde doi melci dantelaţi la urechi,
şi vom sta, uite-aşa, anotimpuri sublime, uitate,
pendulînd infinit între viaţă şi frică şi moarte.

Mic tratat de colorare a nopţii 323

2011-09-27T15:46:00.004+03:00

Prin burgul vechi, cu ore gri,
treceau tîlhari de păpădii
şi peşti fragili, de modă veche,
şi raze de prins în ureche,
şi cai de vată împletită,
şi ceainice oftînd pe plită,
cerbi de-anşoa, crini de april,
omizi de soc dansînd cadril
şi pelicani cu portocale
sfinţi coborînd de prin altare,
ţigănci cu sîni de marţipan,
inimi de fum şi celofan,
mă rog, toţi fraţii tăi cereşti
se perindau în moi caleşti
şi defilau pe înserat
pe străzi cu nume grizonat
şi mă-amăgeau că o să vii
prin burgul vechi, cu ore gri.

Mic tratat de colorare a nopţii 322

2011-09-24T21:35:00.006+03:00

Despre noi nu ai scris niciodată cu adevărat
despre sufletul meu albastru-vernil, aplecat
asupra ochilor anotimpului şi uneori asupra ta
nu ai scris niciodată despre partea tăcută a mea
despre orele mele cuminţi şi mov şi-aranjate
precum o gutuie pe-un pervaz în noapte
nu ai scris despre inimi, nu ai scris despre flori,
despre cît de conştientă sunt uneori că mori
despre cîntecele neştiute pe care le-ascultam
cînd îmi lipeam urechea de trupul tău, despre cum m-ascundeam
în casele invizibile de sub rîpă, despre cum
îmi plăcea să mă plimb prin fumul din drum
crezînd că fumul ăla eşti chiar tu fab, ştii,
nu ai scris niciodată despre cum, într-o zi,
mi-am cumpărat o batistă cu tiv roşu amar
şi, legînd-o de suflet, pornit-am hoinar
ca un băieţoi cu pistrui sau, uite, de vrei,
ca umbra castanilor oraşului tău pe-alei
în căutare a ceva ce-ar fi putut
să mă facă să uit ce-am trăit, ce-am pierdut
ori poate, cine ştie, în căutarea cuiva
care să ştie deja lumea asta infimă a mea
care n-are nevoie nici de melci, nici de crini,
căreia îi zîmbeşti şi uneori i te-nchini
despre multe n-ai scris fab în poemele tale
fiindcă ştii ce greu e, findcă ştii şi cît doare
să depeni poveşti despre tot ce în trup am păstrat
despre noi nu ai scris niciodată cu adevărat.

Mic tratat de colorare a nopţii 321

2011-09-24T09:45:00.004+03:00

Să ne prefacem că uităm de toate
îţi voi aduce perle de-astrahan
şi furnicuţe fierte blînd în lapte
şi gem de ghiocei de pe Şupan
voi trage taburetul lîngă tine
pe catifeaua lui voi desena
păduri cu iz de foc şi ţări străine
de colindat atunci cînd vei pleca
voi pune lîngă pat pahare albe
în care-oi picura încetişor
nectarul orelor şi-apoi cu salbe
îţi voi încinge fragedul picior
tu vei zîmbi aşa, ca într-o doară,
mîna îţi vei întinde să mă rogi
să te pudrez uşor cu scorţişoară
linsă tiptil de greierii milogi
şi-apoi, smulgînd cearceaful plin de şoapte
vom proiecta trei filme pentru orbi
că prea-i septembrie şi prea e noapte
şi-n sufletele noastre domnesc corbi.

Mic tratat de colorare a nopţii 320

2011-09-23T18:39:00.004+03:00

Ne mînă toamna sufletele, ne mînă
caii sufletelor prin ploi mov, prin furtună
degeaba ne ferim fab, degeaba încercăm, ştii
încep să cred că toamna-i doar un joc de copii
încep să cred că tu nu eşti decît o culoare
ce îmi aminteşte de mine şi de sarea din mare
şi-oraşul ăsta fab poate că nu este
decît o cană cu cafea, decît o poveste
depănată aşa, să ne minţim că trăim
să ne-amăgim că nu doare, că e bine, că ştim
să uităm, să iubim, s-ascultăm tot ce-i mut
vezi fab, toamna pune din frunze un scut
d-aia-i tot ruginiu şi uite, d-aia diseară
ne vom întreba aşa, aiurit, într-o doară
cum de-am rămas aici şi cum se mai poate
să ducem pe aripi fărîme de noapte
cînd totu-i departe şi-n noi de acum
e numai septembre şi ceaţă şi fum

Mic tratat de colorare a nopţii 319

2011-09-22T07:56:00.005+03:00

Învăţăm să trăim să uităm cum se moare
burgu-i tot doar o toamnă arămind felinare
trupuri cară paltoane, suflete cară şei
pentru îngeri sălbtici hoinărind pe alei

peste munţii de ceaţă alte culmi astăzi cresc
din păduri de iluzii guri hapsîne pîndesc
şi-aş chema dalmaţienii şi furnici în convoi
fiindcă e mult prea noapte şi septembrie-n noi

poate ei vor putea să te facă să zbori
printre lanuri de ore, printre lanuri de nori
poate-or şti să îngîne psalmi de crini şi cerneală
să te scoată-ntr-un fel din oraşul de ceară

şi apoi să ne-nchidă în mari bile de fum
date iute de-a dura de aricii din drum
şi să tragă agale peste tot ce-o să vină
o cortină de-arome de măr copt şi lumină

Învăţăm să trăim să uităm cum se moare
burgu-i tot doar o toamnă arămind felinare
trupuri cară paltoane, suflete cară şei
pentru îngeri sălbtici hoinărind pe alei.

Mic tratat de colorare a nopţii 318

2011-09-21T08:47:00.003+03:00

Ce să-ţi spun? Port în trup îngeri palizi şi goi
Te priveam fericit din păduri de trifoi
Mă priveai surîzînd, nu credeai că se poate
să îţi prinzi peste suflet trena lungă, de lapte,
să flanezi dantelat peste burguri de ceaţă
Defilai la-ntîmplare, deşirînd ca o aţă
un mănunchi de-amintiri peste ziduri străvechi
erai mov, infinită, aveai nori la urechi
şi-ascultai melodii inventate pe loc
îmi spuneai, uite fab, ţine doar de noroc
dacă zbor, dacă mor, dacă mîine zîmbesc
la ce bun să regret, la ce bun să gîndesc
ce-o să pierd de rămîn, ce cîştig dacă pleci
viaţa-i doar un fular pentru nopţile reci
şi-n oraşul acesta îmbîcsit de tăceri
presar greieri de cimbru şi motani efemeri
şi minuni şapte mii pot să-ţi dau ca să ştii
că rămîn – scorţişoară pentru clipele gri
deci vorbeşte-mi de tine ca să aflu de noi...

Ce să-ţi spun?
Port în trup îngeri palizi şi goi.

Mic tratat de colorare a nopţii 317

2011-09-20T09:27:00.001+03:00

Oraşul era scrum, de-acum
cu trupul învelit în fum
flanam pe străzi întortocheate,
sorbeam din zid cafea cu lapte,
rugam un greier cam netot
s-aprindă-n felinare foc
şi-apoi porneam aşa, dansant,
printre omizi cu păr bufant
s-admir ce-a mai rămas din voi
în ţara asta de noroi
femei cu sufletul de crin
şi cu tristeţi în buletin
dansau cadril, fierbeau în var,
foi de psaltiri şi de mărar
îngeri avari, pudraţi cu soc,
se opinteau din loc în loc,
prea era greu, prea era trist,
destinul lor de ametist
lîngă bodega din Şupan
ţigănci cu trup aliotman
vindeau pe-un ban şi jumătate
secunde fraged dantelate
iar sus, la schit, serafi peltici
ne perpeleau pe jar arici
să ne momească să bîrfim
tot ce-am pierdut, tot ce iubim
apoi s-a înserat şi tu
neînvăţată să spui nu
m-ai luat de suflet şi-ai spus hai
avem şi nori, avem şi ceai
ce rost mai are să mai stăm
hai să plecăm, hai să plecăm
şi-atunci pornit-am imediat
peste oraşul incendiat
sperînd aşa să ocrotim
tot ce am fost, tot ce-o să fim.

Mic tratat de colorare a nopţii 316

2011-09-19T15:31:00.005+03:00

Hai, poţi să-ţi pui cămaşa aceea înflorată
o să-ţi aduc alune de aruncat prin pat
şi cărţi de lapte pudră, şi crini de ciocolată
în care, plini de sevă, trişti îngerii se zbat
o să-ţi aduc trăsura, să poţi pluti mai iute
cînd o să-ţi vină cheful în lume să te-arăţi
şi o să şuier brusturi pepit să te sărute
cum o făceai cu mine mereu în alte dăţi
o să-ţi dau telefoane ca să te enerveze
strigătul lor teribil de viu şi damblagit
şi o să-ţi prind cu bolduri petale prin dormeze
şi o să-ţi scriu poeme tîmpite pe cuţit
iar toate astea, uite, sunt numai pentru tine
că prea e zi de toamnă şi prea plutim hai-hui
şi prea se flanează-aiurea şi fără de ruşine
Heruvii de septembre prin burgul nimănui
aşa că ne primeşte, superbă domnişoară
ne-om aciua la poartă şi-om irosi năluci
ca să ne dai pe frunte uşor cu scorţişoară
şi-apoi prin perini dalbe tristeţea să ne-o culci.

Mic tratat de colorare a nopţii 315

2011-09-16T10:43:00.003+03:00

Din rochia mov, cu falduri şui,
zîmbea o sfîntă cu pistrui
afară era toamnă gri
cu clinchet veşted de copii
motani cu sufletul de ceară
torceau parfum din călimară
iar peste burg se aşternea
o dimineaţă de cafea
uimit de pasul tău uşor
îmi cumpărasem un covor
şi, plin de melci şi de răbdare,
îl învăţam atent să zboare
peste păduri de sicomori
pe unde te plimbai în zori
iar el, persan, fără deranjuri,
îmi purta rănile pe franjuri
şi ţi le arăta pe rînd
– în căptuşeala unui gînd –
să nu te sperie cumva
tristeţile de mucava
şi orele pudrate-n ceaţă
cu care defilam prin viaţă
apoi s-a înserat trei crini
scăpaţi din lesă de vecini
ne-au prins în sfere de compot.
apoi s-a înnoptat de tot.

Mic tratat de colorare a nopţii 314

2011-09-07T08:06:00.002+03:00

Aş vrea să plouă fab, să pot pleca
mă-aşteaptă burgul meu de-atîta vreme
îmi cresc în trup arome de cafea
heruvii serii lasă-n mine semne
şi-aici o să rămînă doar noroi,
tot ce-am pierdut, tot ce-am lăsat să moară.
hai spune-mi fab, hai, spune, dintre voi
cine va mirosi a scorţişoară
cine-o mai scrie peste ani şi ani
în tîrgul ăsta plin de crini şi moarte
poeme mov pe frunze de castani
epistole hai-hui şi dantelate
prefer să mă retrag în lumea mea
– îţi voi lăsa trei crini ca să te cheme.
aş vrea să plouă fab, să pot pleca
mă-aşteaptă burgul meu de-atîta vreme.

Mic tratat de colorare a nopţii 313

2011-08-28T19:48:00.007+03:00

Peste burg e doar luna ca un fruct de lămîi
tu, copil de decembre, pentru cine rămîi
cînd zîmbeşti şi îţi prinzi păsări albe în păr
cînd îmi spui, uite fab, viaţa este un măr
pentru cine torci crinii, pentru cine visezi
cai de vată de zahăr călărind îngeri verzi
cum prinzi clipa ce zboară, pentru ce insectar
ţii moneda de zahăr marinată-n muştar
şi cum poţi, mai ales, nesfârşit să mai zbori
peste lumea aceasta de durere şi nori?

Peste burg e doar luna ca un fruct de lămîi
tu, copil de decembre, pentru cine rămîi?

Mic tratat de colorare a nopţii 312

2011-08-19T14:12:00.004+03:00

Hai să inventăm un catalog cu plecări
cum lăsăm în urmă peroane de gări,
cum răvăşim prin paturi cearceafuri albastre
cum părăsim zîmbind aroma din glastre
şi mai ales fab, hai să scriem cum părăsim
toate trupurile astea de ceaţă pe care le iubim
şi cum plecăm aşa, fără sens, spre nicăieri,
fără să ştim cine suntem ori cine-am fost ieri
o să stăm să scriem încet, la masa din ogradă,
în jurul nostru vor fi rodii şi mov păsări de pradă
eu o să-ţi dictez tot, absolut tot, să ştii
de dincolo de gard se vor auzi rîsete de copii,
iar noi o să scriem zile-ntregi neîncetat
despre tot ce-am pierdut, despre tot ce-am uitat,
şi-apoi foile toate, sute, chiar mii de foi,
le vom face avioane, le vom da drumul prin ploi,
şi poate, cine ştie, în altă ţară, cîndva
se vor opri în sfîrşit pe-o masă cu catifea
şi cu pahare d-alea lungi, de cleştar,
şi-n faţa mesei, pe-un scaun, un Seraf de muştar
le va desface încet, cu aripa le va netezi uşor
va citit ore-ntregi tot ce-am scris, tot ce-au prins ele-n zbor
apoi va ofta cum oftezi tu uneori,
se va ridica, va ronţăi agale petale de flori,
iar noi vom fi fericiţi ştiind că de-acum va purta
toate plecările noastre ascunse-n inima sa.

Mic tratat de colorare a nopţii 311

2011-08-17T12:19:00.005+03:00

Îmi place cînd plouă, e-un fel delicat de-a muri,
un mod delicat de-a învinge prin ceaţa oraşului gri
să-ţi plouă în suflet arome de toamnă şi nori
să vină ţiganii să fure din unghii culori
iar tu să stai palid şi trist, ca un zid prăbuşit
pe care vin îngeri să scrie poeme albastru-pepit
şi-afară să fie doar munţi infiniţi şi tăcere
să care ogarii caleşti unse fraged cu miere
prin burgul afundat în atâta durere şi scrum
şi-n trupul tău fraged să fie doar lapte şi fum
de smirnă în palme de greieri, de crini şi copii.
Îmi place cînd plouă. E-un fel delicat de-a muri.

Mic tratat de colorare a nopţii 310

2011-08-15T20:55:00.004+03:00

Îţi voi spune pe nume ca şi cînd te-aş iubi
peste burg vor flana năuciţi îngeri gri
peste noi vor flana crini de abur şi sare
va fi zi mov de august cu aromă de mare
şi-om porni uite-aşa, tu zburînd, eu visînd
cu omizi de-angora peste inimi torcînd,
să vînăm furnicuţe moi, de zahăr flambat,
caradaşte de cocos şi gîndaci de agat,
să le prindem apoi în mărgele de rouă
să le dăm şui de-a dura pe străduţe cînd plouă
ca să iasă tot burgul la ferestrele verzi
tu să-mi spui, zîmbind galeş, uite dragule, vezi
ei nu cred în minuni, nici în noi ei nu cred
dar de vrei poţi să pui peste iarbă un pled
şi apoi să pictezi mănăstiri şi altare
pentru seara ce vine, pentru clipa ce doare
pentru tot ce iubim, pentru tot ce-am uitat
pentru tot ce în urmă fericiţi am lăsat
pentru îngerii trişti din oraşul cel gri
pentru a-ţi spune pe nume.
ca şi cînd te-aş iubi.

Mic tratat de colorare a nopţii 309

2011-07-19T19:10:00.005+03:00

Peste case vara-şi lăsa abur greu cu miros de tămîie
sus, la birtul din colţ, te serveau cu năut şi şerbet de lămîie
se-nserase cînd tu, în rochiţă fru-fru, mi-ai spus hai
şi, cu tine de mînă, am urcat năucit în tramvai
era gol, doar în faţă, pe-un scaun, un înger marin
alegea ştiri pompoase din pahare imense cu vin
se-auzea-n difuzor cum cînta un canar plictisit
şi mi-ai zis să-ţi spun Crin şi timidă apoi ai zîmbit
totu-n jur se topea de atîta căldură şi dor
mi-ai şoptit uite fab, totul este atît de uşor
e de-ajuns să-mi dai mîna, să pornim alandala prin noapte
străzile-s cozonaci, casele sunt carafe cu lapte,
şi-atunci, fab, spune tu, n-are rost să rămînem aici?
doar un semn dacă fac am pe glezne convoi de furnici
ce-mi presară pe coapse cornuleţe de ambră şi ceai
vezi tu fab cît de fain, cît de mov poţi trăi în tramvai?
Are rost să cobori într-un burg de cretini incolori
cînd vatmanu-ţi oferă pe tavă petale de nori?
Doar un semn dacă fac şi din geamuri ţîşnesc pelicani
uite-i, lasă prin aer biscuiţi cu susan, diafani,
pentru greierii palizi şi sfinţii de fum de la schit
ce, cînd trec, or să sune din toacă albastru-pepit
să anunţe oraşul că flanăm ne-ncetat pînă-n zori
hai, am melci parfumaţi şi minuni, n-are rost să cobori...

Peste case vara-şi lăsa abur greu cu miros de tămîie
sus, la birtul din colţ, te serveau cu năut şi şerbet de lămîie
se-nserase cînd tu, în rochiţă fru-fru, mi-ai spus hai
şi -am rămas lîngă tine, şi-am trăit fericit în tramvai

Mic tratat de colorare a nopţii 308

2011-07-18T11:48:00.003+03:00

Crinul palid abia învăţase să spere
în oraş mirosea a fum greu şi-a tăcere
iar în ziduri albastre, de sare şi lapte
colcăiau dantelate secundele coapte.
Pe cravata de pînză tocită vernil
îşi trasase cu lacrimi şotron un copil
iar în jur, printre tufe de ambră şi nori,
melci pepit se-nfruptau aiuriţi din comori.
era vară şi seară, abia de plouase,
sînii tăi răsăreau fericiţi peste case
iar la trupu-ţi prelung şi candid şi uşor
depuneam ne-ncetat rugăciuni fierte-n clor.
Apoi totu-a murit, de pe-un franjur oval
un seraf piperat tînguia din caval
psalmi de şoapte şi ceară şi ceai şi tutun
pansament diafan pentru burgul nebun.

Mic tratat de colorare a nopţii 307

2011-07-14T10:22:00.003+03:00

Voi lenevi-n fotolii moi, de ceapă,
adulmecînd amurgul neîncetat,
privind cum îngeri palizi peste apă
rostogolesc migdale de agat

va fi o zi de vară amăruie,
voi ronţăi petalele de flori,
voi pomăda cu-arome de gutuie
sufletul tău înveşmîntat în nori

şi-apoi, tîrziu şi palid, nins de vreme,
voi şuiera motanii de la birt,
voi umple opt trăsuri cu crizanteme
şi cu secunde marinate-n spirt

şi voi pleca duducă spre cătune
mai liniştite poate, mai vioi,
lăsînd serafi de ceară să-şi adune
tăcerile de irişi peste noi.

Mic tratat de colorare a nopţii 306

2011-07-08T21:36:00.002+03:00

Vom mirosi a mere şi-a flori de marţipan,
ne vom plimba pe uliţi blînd încecate-n soare,
vom avea sol şi înger motanul diafan,
ce-o să-ţi depună perle de piersici la picioare.

Îmi vei da vin de irişi şi biscuiţi de soc,
copţi îndelung, cu grijă, pe coapse de fecioară
şi ţi-oi pudra surîsul blajin, din loc în loc,
cu pămătuf de nuferi şi praf de scorţişoară.

şi-apoi, de fericire, vom colinda prin burg,
ne vom lua la trîntă cu Heruvimi de sare,
pîn' ne-om topi în vinuri, în lacrimi şi-n amurg
şi ne-om certa albastru pe scoicile din mare.

Mic tratat de colorare a nopţii 305

2011-07-04T16:07:00.003+03:00

Voi cumpăra gutui pentru dulceaţă,
ghimbir, mărar, şi foi de pătrunjel
duios legate la mijloc cu aţă
toarsă din suflet bleg, de ghiocel.
Vom umple cale cu cireşe-amare
date de-a dura de prepelicari
şi becurile de la felinare
vor fierbe împreună cu şalvari
aduşi de prin Stambul, în toi de noapte,
în cupe cu arome şui, de crin,
în care se răsfiră, mov şi coapte,
flori de-astrahan şi nuci de mandarin.
Şi-om face tocăniţă din burete
extras din salteluţa de pe pat,
şi-agrafe rătăcite de subrete
vor fierbe-n dulci miresme, sub capac.
Căci eu, melc cusurgiu, n-am chef diseară
decît să te servesc multicolor
şi-apoi să ne ascundem în cămară
şi să brodăm poeme pe covor.

Mic tratat de colorare a nopţii 304

2011-07-01T21:42:00.005+03:00

Poate azi o să plouă, nu ştiu
uite, este atît de tîrziu
şi-i atîta noapte în noi
chiar avem nevoie de ploi
ca să spele tot ce-am uitat
pe retină, în inimi, prin pat
ploi albastre să spele-n şuvoi
gîndul searbăd că nu suntem doi
gîndul palid că încă nu ştiu
de ce taci, de ce mor, de ce scriu
cum de sufletu-n moi vălătuci
peste ţara de orbi şi năluci
tot flanează de ore, de ani
de ce-n trup îmi cresc flori de castani
şi de ce, ne-amăgim incolor
că e cald şi frumos şi uşor
să exişti alandala prin burg
vezi tu fab, amintirile curg
se răsfiră alene pe masă
prin felii cu dulceaţă de casă
unse-agale, duios, pe-nserat
cînd ies melcii bătrîni la arat
iar eu, fab, n-am habar de nimic
hrănesc îngerii mov cu fistic
şi zîmbesc chiar de-n jur e pustiu.
Poate azi o să plouă, nu ştiu.

Mic tratat de colorare a nopţii 303

2011-06-29T15:49:00.004+03:00

Învaţă-mă să număr pînă la zece, apoi
învaţă-mă să uit de ţară şi de noi,
învaţă-mă să spulber tăcerile în vînt
şi fab, cînd ai tu vreme, învaţă-mă să cînt
cîntece mov şi triste ca zilele de vară
cînd port rochiţe limpezi şi mă avînt pe-afară
şi fug spre munţi de lapte şi spre păduri de soc
învaţă-mă să tragem lozuri făr' de noroc
pe care-apoi, aiurea, o să le cos pe tiv
şi-o să zîmbesc şăgalnic aşa, fără motiv,
doar ca să momesc îngeri să mi se-aşeze lin
pe umeri şi pe toarta carafelor cu vin.
Hai fab, te rog, mă-nvaţă ce sfinţi ne pot salva,
cum să servim la noapte şerbet de catifea,
cum înhămăm gâscanii la carul de-astrahan,
cum mituim cu nalbe drumeţii de la han
ca să nu spună lumii că ne-au văzut pe-aici.
Învaţă-mă să şuier albine şi furnici
şi să le urc pe pleoape, să-mi deseneze ele
patrii fără cuvinte, cu-aromă de cafele,
în care, apoi, de silă, să cerem adăpost
uitînd tot ce-o să fie şi-uitînd tot ce a fost.

Mic tratat de colorare a nopţii 302

2011-06-28T20:09:00.000+03:00

Haide fab, hai, dă-mi mîna, nu te teme că zbor,
e-atît de simplu totul şi-atît de uşor...
e ca şi cum ai visa ori, de vrei, ca şi cum
rostogoleşti rotocoale de ceaţă pe drum.
Într-o astfel de clipă, într-o astfel de zi,
am renunţa să fim noi, ne-am costuma în copii,
şi-am momi îngeri fab cu fulgi, pepeni şi nuci
poate am prinde în cursă heruvimii uituci
ori poate fluturi am prinde, ori poate o rază albastră
pripăşită o clipă taman pe inima noastră.
Am mesteca iederă, ţi-aş găti delicat
cochilii de dantelă proaspăt smulse din pat.
Tu mi-ai scrie poveşti şi poeme ciudate
cu omizi de-angora ce mustesc de păcate
cînd, prin halta infectă trece-agale şi trist
personalul de nouă cu destin navetist.
Noaptea ar curge aşa, fistichiu şi uşor.
Haide fab, hai, dă-mi mîna, nu te teme că zbor.

Mic tratat de colorare a nopţii 301

2011-06-24T21:38:00.005+03:00

Uneori îngerii dispar fab, ştii,
se satură de trupurile noastre prelungi şi gri,
se satură de cît suntem de fragezi şi goi,
sunt sătui de răceala şi tăcerea din noi,
şi se duc fab, se duc, precum ar pleca
o rază albastră din inima ta
sau precum plec eu uneori, cînd fug de toate,
dispar mirosind a crini şi unt şi a noapte,
îşi îmbracă aripile şi flanează spre munţi,
acolo îi aşteaptă melcii mov şi cărunţi,
şi lăstuni infiniţi, gata de sărbătoare,
şi îngerii, sătui de minuni şi sătui să zboare,
vor vrea doar să bea bragă şi să ronţăie flori.
De undeva de sus, de dincolo de nori,
se va porni ploaia aşa, ca o taină,
de parcă cineva ar lua iute o haină
de apă şi-ar pune-o pe umerii mei.
Atunci vom uita de îngeri, ce să facem cu ei
în oraşul acesta îmbîcsit şi-afumat.
Îngerii dispar fab şi-ntr-un fel e păcat
că ne lasă atît de palizi şi mici
dar e mai bine aşa, ce să facă aici?

Mic tratat de colorare a nopţii 300

2011-06-22T13:01:00.004+03:00

Curînd probabil vom pleca de-aici
mi-e silă fab de tot ce ne-nconjoară
suntem atît de goi şi laşi şi mici
şi-atîta ceaţă bîntuie pe-afară
încît degeaba cred în sfinţii trişti
plimbaţi de melci în cafenii şarete
se-ntreabă oare ei cum de rezişti
să treci prin lume cu poeme-n plete?
Mai are rost să mă mai hîrjonesc
cu îngeri mov în după-amiezi de vară
cînd îi aud apoi cum mă bîrfesc
că trupul meu miroase-a scorţişoară
şi că zîmbesc aşa, nedefinit,
pentru toţi crinii întîlniţi în cale
flanînd hai-hui, cu părul despletit,
prin burgul năpădit de haimanale.
Hai, spune-mi fab, la ce vrei să mă-nchin?
la tîrgoveţii cu miros de smirnă,
la fluturii brodaţi pe baldachin,
la ciutura scăldată în lumină?
Şi spune-mi fab, chiar crezi că are rost
acum, cînd noaptea lin în mine ară,
să ne-amintim ce coloraţi am fost?
Mi-e silă fab de tot ce ne-nconjoară.

Mic tratat de colorare a nopţii 299

2011-06-21T00:30:00.004+03:00

Hei fab, ai visat vreodată că zbori?
E noapte, văzduhul miroase a flori
şi-oraşul e mort şi miroase a tină
şi-n trupul meu fab e atîta lumină
de-abia pot serafii de vată s-o poarte
pe aripi, pe buze, în inimi, pe pleoape.
Şi vin orbi ce duc lungi gloxinii în dinţi
ce-mi spun că sunt trişti şi blajini şi cuminţi
şi voie îmi cer să-i las să se-adape
din trupu-mi prelung ce musteşte de şoapte.
Iar eu le dau voie căci ştiu foarte bine
cum e să fi orb, s-adulmeci lumine,
în lumea aceasta tăcută şi-albastră.
Vezi fab, este simplu, îţi alegi o fereastră,
surîzi ca şi cum ai vedea o clipită
heruvul de ceară fîlfîind din aripă,
apoi închizi ochii şi numeri aiurea,
încerci să zăreşti peste dealuri pădurea,
fereastra deschizi în odaie să cadă
aroma de munte-nvelit în zăpadă,
şi-apoi te ridici ca şi cum ai putea
să spulberi prin nori tot ce inima ta
de-o viaţă adună în taină şi fum.
Şi ştii că-i tîrziu şi totul de-acum
e noapte, tăcere şi-aromă de flori.
Hei fab, ai visat vreodată că zbori?

Mic tratat de colorare a nopţii 298

2011-06-19T18:43:00.005+03:00

Tîrziu o să ştiu c-ai plecat, c-ai plecat...
Motani de-alabastru vor toarce în pat,
deasupra tăcutei carafe cu vin
pluti-va mireasmă de floare de crin
va fi o zi sfîntă cu ploaie de vară
ieşi-voi cuminte şi trist pe afară
şi mă voi plimba alene prin ploi
cu gîndul la îngeri, cu gîndul la noi
în jur vor cădea din cer minutare
şi sfinţi de angora vor pleca din altare
şi burgul întreg va fi apă şi fum
cum este povestea noastră de-acum
şi-apoi, pe o bancă, ascuns de priviri,
voi ronţăi smirnă, şi nori, şi-amintiri
şi voi scobi pepeni, să aflu în ei
momeli pentru tine, momeli pentru zei,
arome zemoase şi dulci şi uşoare
de oblojit sînii şi coapsele tale,
tincturi de luat seara cu flori de năut
să uiţi că eşti singur şi cît ai pierdut.
Iar într-un tîrziu, prin noaptea amară,
prin pătura deasă de ploaie de vară,
mă voi amăgi că-i ok, cam visat
uitînd că exist, c-ai plecat, c-ai plecat...

Mic tratat de colorare a nopţii 297

2011-06-17T08:29:00.006+03:00

Dinspre Sibiu treceau cirezi de nori căprui
Ne simţeam calzi şi blînzi şi mov şi-ai nimănui
Şi colindam întregul burg, şi ne iubeam,
şi ne-admirau sfinţi de cireşe de la geam

În jurul nostru tîrgoveţii vindeau jazz,
motanii beau tincturi de rouă de necaz
cînd tu treceai aşa hai-hui pe lîngă ei
cu trupul tău aşa uşor, cu sînii grei.

Şi ne era dor de părinţi şi dor de noi
Tot ronţăiam tulpini albastre de trifoi
şi-n urma noastră creşteau visuri şi arici
şi era fain ca într-un cînt de Bregovic

Şi făceam planuri de eşec în asfinţit
În suflete ne mirosea a vînt cosit
Iar prin Sibiu treceau cirezi de nori căprui
Şi eram trişti şi fericiţi şi-ai nimănui...

Mic tratat de colorare a nopţii 296

2011-06-14T08:50:00.004+03:00

Cîteva zile o să mai plouă, apoi

o să se stingă chiar şi ploaia din noi
şi-o să rămînem umili şi mov şi blajini
din cupe de crini or să crească lumini
din trupuri prelungi se vor scurge cuvinte
nimic nu va mai fi apoi ca-nainte
nici măcar străzile, nici măcar tu
nu mai zîmbi aşa, nu-mi spune că nu
are rost să păşeşti pe uliţi de ceară
pînă şi melcii dau buzna afară
pînă şi îngerii ne iau de mînă, nu vezi
avem de colindat suflete şi livezi
avem de străbătut atîtea tăceri
atîrnă în cuier duhul zilei de ieri
dă-mi mîna apoi şi hai să pornim
o să cîntăm psalmi pînă ameţim
o să pictăm acvarii şi sîni şi altare
nu contează că-s nori, nu contează cît doare
totul e să zîmbeşti cum făceai înainte
vom trăi cu polen şi aduceri-aminte
şi-om flana ani întregi, secole dacă vrei
hai, încearcă, dă-mi mîna, pune-ţi iute cercei
şi rochiţa cea cloş, şi pantofii de rouă
uite, vezi, s-a sfîrşit, e frumos, nu mai plouă.

Mic tratat de colorare a nopţii 295

2011-06-12T14:05:00.005+03:00

Şi vom citi pe rînd din Sadoveanu
în noaptea asta cu parfum discret
tu şifonîndu-ţi galeş sarafanul
eu depănînd iluzii pe parchet

În jur va mirosi a mere coapte
şi a bunici cu mersul legănat
ce-aşteaptă cu şerbet şi căni cu lapte
să termine copiii de scăldat

va fi, cum să îţi spun, atît de bine
că o să crezi că-i vis şi-o să zîmbeşti
şi o să-arunci în nori cu mandarine
şi o să-nhami motanii la caleşti

iar eu, ca vizitiu, în haină moale
de ghiocel tivit cu praf de soc
ţi-oi scrie psalmi de rouă pe picioare
şi rugi de amăgire şi noroc

şi anii or să treacă precum suie
convoiul de căruţe cu mălai
iar noi vom tot flana prin viaţa şuie
cu sfinţi, cu Sadoveanu şi cu ceai.

Mic tratat de colorare a nopţii 294

2011-06-11T17:54:00.003+03:00

Hai fab, cheamă-ţi norii şi ploile toate,
prinde-ţi iute gutui şi cireşe pe spate,
ia-mă de mînă şi hai să ieşim.
Oraşul e mov cîtă vreme trăim,
oraşul e viu cîtă vreme mai vrei
să cumpărăm frunze şi melci şi cercei.
Oraşul e cald cîtă vreme mai plouă.
Vom încrusta îngeri pe boabe de rouă,
vom decora schituri cu ode fierbinţi,
oraşul e mort dacă suntem cuminţi
deci haide, te-mbracă afară e noapte
la colţuri sunt sfinţi ce vînd mere coapte
şi vată de zahăr pudrată uşor
cu praf de iluzii şi de scorţişor
iar drumul e lung fab şi-aripe nu sunt
miroase a vară, a crini şi-a pămînt
din care răsar icoane brodate
cu heruvi prelungi, ocrotiţi de stigmate
ce nu vor să ştie de ce mă iubeşti.
Hai, şuieră-ţi norii, e timp de poveşti
de coapse şi sîni lunecînd prin odaie
hai, ia-mă de mînă şi dă drumul la ploaie.

Mic tratat de colorare a nopţii 293

2011-06-07T22:49:00.009+03:00

Înger, e timpul de ceai, e timpul de rai, e timpul de ploaie

pune tacîmuri de-argint, invită motanii şi crinii-n odaie
şuieră mov-fistichiu valţuri de nori şi mătasă
înger, e noapte albastră de vară şi vremea de masă

pune de jur împrejur tronuri fierte în lapte
vom dezbrăca indecent mandarinele coapte
- coaja păstreaz-o, e bună în clipe cînd ai
chef să te plimbi ore-ntregi în tramvaiul cu cai

o să servim dovlecei presăraţi cu tarhon
colo, în colţ, sunt furnici de angora-n bulion
şi pe verandă, în stînga, ţi-am făcut dacă vrei
un pandişpan infinit împănat cu cicoare şi tei

ne-om ospăta ore-ntregi şi om bea dulci licori
îţi voi ghici în trecut, îmi vei scrie scrisori
viaţa va trece încet precum trece spre seară
glasul bătrînului clopot de la schitul de ceară

şi-om adormi în final legănaţi fistichiu
în balansoare sculptate cu grijă în lemn stacojiu
şi vom visa demoazele hoinărind prin tot burgul
mîndre şi triste şi lungi cum le-a creeat Demiurgul.

Mic tratat de colorare a nopţii 292

2011-06-07T17:41:00.004+03:00

Ce trist e oraşul spre seară,
miroase a crini şi a ceai,
a ploi iluzorii de vară,
a soc, a şarete, a Rai

În aburul bleg de pe stradă
ferestrele-şi spală priviri,
în pieţe heruvi vînd pomadă,
prin haine mustesc amintiri

puştoaice chiulind de la ore
fumează prin colţuri năluci
iar ziduri pustii, incolore
aruncă spre tine clăbuci

şi-ţi scriu cu dulceaţă amară
epistole-n gheare de corbi
flanînd ca un fum de ţigară
prin lumea de sfinţi şi de orbi.

Mic tratat de colorare a nopţii 291

2011-06-06T09:17:00.003+03:00

Îmi strîng la piept genunchii şi tăcerea,
vara abia începe, mai am timp
pe linia ferată să mă plimb,
la dromaderi să îmi împart averea.

Dincolo de oraş ştiu că există
sfinte cu trupul parfumat şi lung,
cu vieţi brodate fraged pe batistă.
Poate la ele mai am timp s-ajung.

O, le-aş hrăni din palmă cu bobiţe
de crin fiert îndelung în sos de mac
şi lapte stors din păpădii pestriţe,
servit în ciuboţele mov, de lac,

le-aş dărui în fiecare seară
să-ncerc în felul ăsta să le-mbun
şi-apoi, pe murii grei de scorţişoară
le-aş desena icoane cu magiun.

Într-un final, de-ar vrea să îmi surîdă,
aş bîntui ferice-ntregul burg
cum bîntuie prin viaţa asta hîdă
îngerul meu albastru şi zălud.

Mic tratat de colorare a nopţii 290

2011-06-05T07:45:00.004+03:00

Vom mirosi a vară, a mere şi a Iaşi,
ne vom plimba pe uliţi cu crini pepit în gură,
din pasul nostru-or creşte, blajini şi pătimaşi,
melci tuieşi de durere, de nori şi băutură.

Tot tîrgul, frînt de soare şi-nmiresmat de tei,
va şuiera eleve cu sîni de mandarine
să-şi zăngăne albastru zefirul din cercei
ca să momească stoluri de îngeri şi albine

ce-or să se-aşeze palizi pe umărul tău stîng
tocîndu-ţi la ureche vecernii de socată
în timp ce pelicanul, cuminte şi nătîng,
va înălţa baloane să nu fi deocheată

de tîrgoveţii veştezi ce ieri, în urma ta,
cădelniţau cu bragă secundele soioase
pe cînd, la ceas de seară, motani de catifea
îşi pendulau tristeţea prin suflete şi case.

Apoi ne vom întoarce, ferice şi trufaşi,
să povestim această dementă aventură
şi-om mirosi a vară, a mere şi a Iaşi
şi-a trupuri infinite cu crini pepit în gură.

Mic tratat de colorare a nopţii 289

2011-06-04T11:26:00.003+03:00

Mă iartă de-am crezut că pot zbura,
nu am ştiut văzduhul ce înseamnă.
Degeaba aripi porţi de catifea
de nu te bagă îngerii în seamă.
Şi iartă-mă de am crezut că pot
cu stihuri blegi să-ţi parfumez trecutul
e-atîta nepăsare peste tot
şi-atîta ceaţă-nvăluie pămîntul
încît degeaba versuri scriu pe zid,
degeaba părul mi-l presar cu ploaie,
degeaba trupul meu mov, translucid,
sădeşte crini de abur prin odaie
căci ştii prea bine, nu poţi colora
nimic în jurul tău de nu e toamnă.
Mă iartă de-am crezut că pot zbura,
nu am ştiut văzduhul ce înseamnă.

Mic tratat de colorare a nopţii 288

2011-06-03T09:40:00.002+03:00

Haide copile, e timpul să plouă
pune-ţi pe umeri hlamida cea nouă
ia-ţi şapte mere şi şapte covrigi
înhamă cu grijă cei patru arici
şi hai să pornim, trăsura ne-aşteaptă
iar calea e grea prin lumea de apă
- prin lumea de nouri şi lumea de sfinţi
nu poţi să treci fără irişi în dinţi -
deci iute dă-mi mîna şi haide la drum
mîine e viscol şi ieri este scrum
împarte ziua de azi pe din două
şi haide iubito, e timpul să plouă...

Mic tratat de colorare a nopţii 287

2011-06-01T19:56:00.001+03:00

Ştii cîtă durere poate oare să-ncapă
în lumea de nouri, de abur şi apă?
Cum trece prin bălţile burgului tău
heruvul de ceară cu sufletul greu
plimbîndu-şi în lesă motanul birman
pe uliţi de rouă şi de celofan?
De cîtă tăcere-i nevoie în jur
să bîntui prin viaţă cu sufletul pur,
să cînţi fericit că-n sfîrşit ai găsit
puterea de-a pierde tot ce ieri ai iubit?

Ştii cîtă durere poate oare să-ncapă
în lumea de nouri, de abur şi apă?

Mic tratat de colorare a nopţii 286

2011-05-30T07:35:00.002+03:00

Fluturi de umbră pe rochia ta,
străzi amorţite de soare,
perne de smirnă şi de catifea,
motanii ce-ţi torc la picioare,
mese albastre ce găzduiesc
sticle cu duhuri duioase
(dintre acelea ce dănţuiesc
în inimi mov, de mătase)
burgul cochet, ocrotit de himere,
sîni cu esenţă de soc,
coşuri imense, cu nuci şi mere,
lozuri de vis şi noroc,
şi peste toate, din cînd în cînd,
ploaia amară de vară
prin care trece, ferice şi blînd,
Seraful cu suflet de ceară.

Mic tratat de colorare a nopţii 285

2011-05-29T20:34:00.003+03:00

Destupă-ncet borcanul de pe masă
ia-mă de mînă ca să dăm apoi
ocol parfumului ce-ncet îşi lasă
miresmele de fluturi peste noi

Închide ochii, ca să simţi mai bine
cum vara îţi şopteşte ne-ncetat
să îţi pui rochia mov cu mandarine
cea bună de amor şi de flanat

şi-apoi, închişi în trupuri ca o seară
încătuşată-n cupele de crin
hai să dăm buzna fericiţi afară
fin pomădaţi cu mere fierte-n vin.

Mic tratat de colorare a nopţii 284

2011-05-19T08:21:00.004+03:00

Vom hoinări domol, pe îndelete,
cît încă este cald şi este mai.
Miroase-a catedrale şi a ceai,
a crini de lapte şi-a surîs de fete.

Noi vom flana aşa, fără de teamă,
printre copaci sub care îngeri dorm,
omizi pudrate fin cu bulion
ne vor aţine drumul şi-or vrea vamă

ca să ne lase, uite, să purtăm
prin burgul incendiat de primăvară
această delicată grea povară
că încă mai iubim şi existăm.

Şi-apoi, cînd noaptea se va ninge-ncet,
precum cuvintele în călimară,
ne vom închide-n fructe pîn' la vară
şi-om scrie psalmi cu trupul pe parchet.

Mic tratat de colorare a nopţii 283

2011-05-15T20:07:00.005+03:00

Primeşte trei cocori, poate aşa
o să ajung şi eu în lumea ta.
Poate aşa o să învăţ să zbor
iar sufletul meu palid de cocor
poate ar înflori a mandarin.
Prin degetele mele-ar curge vin
şi-a pîine caldă ar mirosi apoi
sîngele meu, incandescent şuvoi.
Aş sta în pat, alăturea de tine,
aş bea cafea cu lapte şi grisine
de scorţişor nemţesc aş mesteca.
Mi-ai povesti vernil din viaţa ta
şi uite-aşa, domol, fără de teamă,
ne-am prinde noaptea-n gene ca o clamă
precum îşi prin eleve de liceu
tristeţea-n sufletul calin şi greu.

Mic tratat de colorare a nopţii 282

2011-05-12T11:20:00.001+03:00

Îmi iau grădină ca să pot planta
greierii de turcoaz din fiinţa ta,
să aibă un' să crească, dacă vor,
motanii de-abanos în torsul lor
şi crinii mlădioşi din care sorbi
arome pentru sfinţi şi pentru orbi.
Şi-mi iau grădină d-aia, infinită,
să frăgezim secundele pe plită,
tot aşteptînd minuni să ni se-ntîmple
şi îngeri să ne presure pe tîmple
cu degete prelungi şi luminoase.
Şi vin egreţi în zboruri tumultuoase
să ne arate, uite, că există
povestea noastra fragedă şi tristă
scrisă cu lungi tulpine de lumină
pe inima de mosc şi parafină
care priveşte, bate, bate, bate,
tot aşteptînd să te iveşti din noapte.

Mic tratat de colorare a nopţii 281

2011-05-12T09:54:00.000+03:00

Versuri de retrăit viaţa, ceaţa şi lumea de ceară,
moduri de îmblînzit pleoapa şi ploaia vernil de afară,
feluri de a mă ascunde ocrotit de o coajă de nucă,
degetul meu desenînd îngeri prin lumea năucă,
zile de mijloc de mai şi zile de mijloc de viaţă,
vîntul albastru din suflet şi vîntul ce-mi bate în faţă,
clipe pierdute ce fac să te bucuri de clipe pierdute,
păduri de iluzii prin care colindă milioane de ciute
purtînd sfinţi în spate, mirosind a mosc şi a seară,
şi, peste tot, ca un fum, fiinţa ta ce în mine scoboară.

Mic tratat de colorare a nopţii 280

2011-05-05T00:00:00.005+03:00

Şi va veni o vreme cînd totul va fi ceaţă,
prin burgul nins de ploaie vor înota cirezi,
şi-mi va fi frig şi silă ca într-o dimineaţă
în care-n niciun înger nu o să poţi să crezi.

Vor străluci în geamuri batalioane triste
de dame îmbufnate şi conţi triumfători,
prin pomii grei de noapte vor atîrna batiste,
în sufletele noastre se vor ascunde nori.

Şi-ţi voi suna la uşă dar nu îmi vei deschide,
şi-ţi voi lăsa cafeaua cu lapte lîngă prag,
şi ţi-oi broda cuvinte şi versuri insipide,
ca să zîmbeşti în taină şi ca să îţi fiu drag.

Iar tu, nedumerită, ascunsă în dantele,
sătulă de oraşul în care ne-am topit,
vei şuiera trăsura şi melci în catifele
te vor purta albastru prin parcul adormit

ca să te coloreze şi ca să uiţi de toate
cîte ţi-au scris în palmă nebunii de la schit
şi-o să te ştiu frumoasă şi vie şi departe
şi, ştiind acestea toate, o să fiu fericit.

Mic tratat de colorare a nopţii 279

2011-04-14T09:06:00.002+03:00

Poate o să-mi fie silă, poate o să-mi fie dor,

poate o să am umbrelă din mătăsuri parfumate,
poate o să am trăsură din lemn trist, de sicomor,
poate o să am duzină de serafi de prins pe spate.

Poate o să plouă candel, ca în orice zi de-april,
poate vor ieşi vecinii cu batiste la fereastră,
şi-o să am zîmbet fierbinte, şi-o să am suflet vernil
şi baloane năucite poate-or înflori în glastră

Cînd mă voi ivi albastru-argintiu pe strada ta
mestecînd scoarţă de zmeur fiartă în clăbuci de lapte
şi ţi-oi pune la picioare ţara mea de catifea
şi pîiniţe de gutuie, şi canari ţi-oi pune şapte

să te fac să-ţi iei bagajul şi să ne cărăm apoi
în ţinuturi unde munţii ştiu zăpezi să dăruiască
să pictăm îngeri de ceară pe foiţe de trifoi
şi apoi, de bucurie, să îi omenim cu pască.

Mic tratat de colorare a nopţii 278

2011-04-07T21:20:00.005+03:00

O să îţi iau mărgele din sticlă d-aia faină,
şi căni cu ceai de bambus, şi nori, şi acadele
de supt în clipe tandre, de picurat pe rană,
şi-o să te dau de-a dura apoi prin catifele

pîn' trupul tău de aur va exploda ferice
şi-a despărţiri albastre va mirosi tot burgul
iar Îngeri cu lunetă, tot ronţăind alice,
vor înălţa baloane să vadă Demiurgul

Ce tristă şi frumoasă tot croşetezi cuvinte,
cum ne serveşti şăgalnic cu visuri confiate,
în timp ce sus, la schituri, teribil de cuminte,
ne fac cu ochiul Sfinţii de zahăr tos şi lapte.

Mic tratat de colorare a nopţii 277

2011-02-17T22:52:00.003+02:00

Poate că ai dreptate, suntem nori
prea defilăm aşa, din cale-afară
prea suntem trişti şi fazi şi trecători
prin trupurile noastre prea mult zboară
străjerii-acestei lumi de-neînţeles
Mult prea mult abur ne-mpresoară viaţa
de ies cirezi de îngeri la cules
tot ce în urmă-a irosit paiaţa
ce-mi poartă umbra, searbăd, peste burg
cînd te pîndesc, din lanuri de petunii,
să te iveşti, tăcută, în amurg
precum un crin în sufletul furtunii

Mic tratat de colorare a nopţii 276

2011-02-16T09:07:00.004+02:00

Vor veni îngeri celebrii şi motani meticuloşi
ne vor depăna povestea celor ce-au fugit de-acasă
ne vor costuma în ghinde şi în crini morocănoşi
vor sorbi şerbet de-alune din jobene de mătasă

peste noi vor trece norii, peste nori vor trece sfinţi
o să incendiem tot burgul cu făclii muiate-n sare
vor ieşi pe străzi canarii să ne vîndă pe arginţi
vor ieşi pe ziduri melcii cu biserici în spinare

şi vom înălţa baloane colorate indecent
şi vom scrie rugi obscene tot sperînd într-o salvare
şi-om flana apoi albastru prin oraşul transparent
– două umbre de zăpadă cu iluzii în spinare –

pînă cînd vom trece munţii, pînă cînd vor trece ani
şi-n sfîrşit vom înţelege ce frumos pierdut-am totul
şi ne vom retrage-n tihnă într-o stînă cu ciobani
să ne mîngîie pe suflet mieii de mărar cu botul

Mic tratat de colorare a nopţii 275

2011-02-08T09:54:00.003+02:00

În fiecare zi o parte-a noastră
se colorează, murmură poveşti
Heruvi de sare ne bat la fereastră
Racii ne fac semne hai-hui din cleşti

Ne refugiem timid în debarale,
simţim arome blegi de marţipan,
seve ţîşnind din mere ancestrale,
stafide-n moi felii de celofan

fursecuri tăvălite mov prin pulberi
de usturoi regal şi rozmarin
- păşeşte-ncet, mi-e teamă să nu spulberi
tăcerile ce s-au ascuns în crin.

Şi-nchide ochii, o să vezi mai bine
cît de timizi şi fragezi putem fi
flanînd prin burgul ăsta fără tine
cu nori prin păr şi-n suflete făclii.

Mic tratat de colorare a nopţii 274

2011-02-01T12:08:00.028+02:00

Ştiam să zbor albastru, ştiam să pierd frumos
Zîmbeam simţind fierbinte crini împlîntaţi în tîmple
sculptam îngeri impudici din lemn de abanos
şi aşteptam şăgalnic minuni să se întîmple

lăsasem tot în urmă, păstrasem doar un şal
pe care numai iarna, în zi de plictiseală,
ieşeau omizi de-angora, cu măşti de carnaval,
şi pelicani de vată, şi sfinţi de scorţişoară.

Şi era fain să ningă şi fain să îi privesc
mă ascundeam ferice în mere fermecate
văzîndu-i cît de tandru prin perini dănţuiesc
rostogolind prin aer sfere de fum şi lapte

ştiam acestea toate şi încă alte mii
– cum să-nfloreşti iluzii, cum să deşiri metanii,
cum să rămîi cu aripi şi suflet de copii
cînd burgul putrezeşte şi te apasă anii –

însă mă săturasem să tot flanez hai-hui
ştii fab, eram sătulă de-atîţia regi de gheaţă
vroiam să-mi prind odată aripile în cui
să-mi decojesc în tihnă tăcerea de pe faţă

şi, ronţăind amurguri, să simt pînă la os
aromele ivite altare mov să umple
Ştiam să zbor albastru, ştiam să pierd frumos
Zîmbeam simţind fierbinte crini împlîntaţi în tîmple

Mic tratat de colorare a nopţii 273

2011-01-31T20:19:00.000+02:00

Dimineaţa visăm amintiri, îmi spuneai
visăm trupuri de ceară, de fantasme şi ceai
prin oraşe albastre, răvăşite de nori
visăm îngeri de angora ce păşesc temători
sufletul să nu-l strice, inima să n-o sfarme
visăm globuri de apă, şi clepsidre, şi arme
învelite cu grijă în hîrtie cretată
visăm greieri de abur mestecînd ciocolată
şi omizi aiurite ce ne lasă pe coapse
versuri şui, indecente, scrijelite-n mătase
şi şarete visăm cu canari vizitii
şi păduri de mărar, şi zăpezi, şi copii
cu gogoşi caramel, fin pudrate cu ceaţă
şi visăm zîmbitori precupeţii din piaţă
şuşotind bîrfe mov despre cît am iubit
şi ratarea, şi fumul, clipa la asfinţit
despre cît am iertat, despre cît am tăcut
dimineaţa visăm tot ce ştim c-am pierdut
tot ce-n urmă-am lăsat cu arome de ploi
tot sperînd că nu-i vis, tot sperînd să fim doi

Dimineaţa visăm amintiri, îmi spuneai
visăm trupuri de ceară, de fantasme şi ceai...

Mic tratat de colorare a nopţii 272

2011-01-30T17:38:00.000+02:00

Prinsesem meşteşugul de-a înhăma furnici
şi de-a porni cu ele aşa, hai-hui, prin viaţă
plutind în mov şarete, cu vizitii arici,
şi degustînd în lene şerbet de mentă creaţă

În urma mea fanfare treceau în marş vioi
mimînd sublime valţuri pentru sublime fete
şi răsăreau motanii şi îngeri în convoi
să-mi coloreze ziua cu praf de canţonete

mustea întreg oraşul de bîrfe fistichii
flanau injurii tandre pe strada ofilită
dar aveam crini pe pleoape şi-n suflet liturghii
şi nu-mi păsa de nimeni, şi eram fericită

aşa că fab, ştii bine, poţi dacă vrei să taci
aripa mea te-aude şi gîndul meu te iartă
iar fiinţa mea de abur, gutui şi cozonaci
te-aşteaptă, şi-ţi zîmbeşte, şi-ţi scrie, şi te poartă

Mic tratat de colorare a nopţii 271

2011-01-21T13:19:00.003+02:00

Erai un crin de zahăr tos,
eram motan morocănos
şi te-ai ivit în lumea mea
cu trupul zvelt, cu-aromă grea

În jurul nostru panglicari
vrăjeau puştoaice şi canari
şi burgul tot se afunda
în jazz şi boabe de cafea

tu nu spuneai nimic, zîmbeai,
pe unghii te dădeai cu ceai
şi mă rugai încetişor
să-ţi depăn tumbe pe covor

iar eu, tăcut, mă supuneam
blegi îngeri ne priveau din geam
şi eram mov şi fericit
precum o rază pe-un cuţit

apoi trecut-au ani cincizeci
aveai trecut, aveam dovleci
nu mai credeam că are rost
să fim povestea care-am fost

dar uite, s-a făcut tîrziu,
încă iubesc şi încă-ţi scriu
şi încă simt, pînă la os,
aroma ta de zahăr tos.

Pentru vremurile cînd timpul se va stinge şi el

2011-01-19T19:03:00.059+02:00

"Aripi cresc în sufletul care îşi aminteşte"

V.L.

În camera asta miroase a jazz dragule.
Închid ochii.
Şi ştiu totul.
Ordinea cărţilor de pe noptieră.
Cum e aşezată fotografia.
Ceasul.
Cîte carouri are pătura asta veche.
Secundele în care se aprind luminile în apartamentele de vis-a-vis...
De parcă asta ar ajuta la ceva...
De parcă fără toate astea m-aş evapora...
De parcă fără toate astea ar fi mai adevărată iarna.
În oraşul ăsta în care nu ninge.
Decît cînd dormim.
În camera asta miroase a jazz dragule.
Începem?

Aseară a sosit Ştef.
Hălăduisem de nebună pe străzi, abia mă întorsesem şi mă pregăteam să-ţi scriu cînd m-am trezit cu ea în faţa uşii.
Iniţial am vrut să-mi pun iute haina pe mine, să o prind de mînă şi să ne cărăm iar prin centru. Ştii tu, modul nostru de a ne pierde în vreo tavernă pînă în zori.
Dar n-aveam chef de nimic după ziua aia de rahat. Aşa că am rămas aici.
Cu două pahare.
Cu o sticlă de Martini.
Cu ţigări – desigur.
Şi cu rîndurile astea ce ţi se cuvin.
Adică, într-un fel, chiar cu tine.

Aş fi vrut să-i spun totul...
Aseară chiar aş fi avut chef.
O ştii pe Ştef.
Tace frumos.
Zîmbeşte.
Îşi cojeşte oja de pe unghii în timp ce tu tot îi dai înainte cu povestitul...
Mă rog, genul de tipă inofensivă...
Putea deci să audă toată povestea asta.
Probabil că ar fi şi înţeles-o.
Probabil.
Măcar o parte din ea...
Probabil că i-ar fi făcut chiar bine să o audă...
Era noapte.
Prin jur plutea Count Basie şi mult fum...
Eram două gagici ce se temeau al dracului de tare de singurătate, de cărţile cu copertă verde şi de orele care trec şi trec şi trec.
Aşa că i-aş fi putut spune.
Probabil.
Dar vezi tu Ed, de unde ar fi trebuit să încep totul???

– Ţi-e teamă? întrebai.
Priveam chipul tău în vitrina magazinului.
Ţiganii vindeau toporaşi.
Aveam o poftă nebună de covrigi.
Poftă nebună să fug de tot.
Să spun uite Ed în curînd se întunecă şi pe bancheta din faţa mea stă întotdeauna o tipă roşcată. Sau brunetă. Întotdeauna o tipă care fumează mult mult mult.
– Ţi-e teamă? întrebai.
Şi vroiam să tac fiindcă nu ştiam cum e să să nu ai un răspuns la chestia asta, nu ştiam cum e să nu spui nimic un minut, zece, o oră, o zi întreagă Ed şi mă întrebam dacă este la fel ca atunci cînd îţi ţii respiraţia un minut.
Zece.
O zi întreagă.
Ce aş fi putut să-ţi răspund?

Pe vremea aceea aveam aripi.
Ştiam să cînt în gînd.
Să înjur în japoneză.
Pe vremea aceea încă îmi mai iubeam părinţii. Sora. Norul prins cu aţă în faţa ferestrei. Rujul de la Avon. Cărţile cu Paddington. Banca a treia de pe rîndul din mijloc. Piatra albastră dăruită de Mara. Cănile mari în care visam să-mi fac oceane de cafea Starbucks. Biscuiţii cu ghimbir. Berea ieftină. Fustele lungi-lungi, cu tiv cusut cu roşu. Blugii împrumutaţi pentru o seară. Farfuria ciobită. Chibriturile care nu se aprind. Desenul lui Dav. Rimelul prost. Sărutul cu ochii deschişi. Pixurile care scriu gros şi foile de caiet care sunt făcute din hîrtie d-aia mişto, care nu suge. Agrafele roz. Filmele de o oră şi 27 de minute. Aracetul. Iarna cu zăpadă şi zăpada fără iarnă. Mănuşile uitate mereu acasă. Umbrela mică, abia cumpărată din Unirea. Sticlele goale de vin. Fîntîna de la Arhitectură. Geamurile aburite. Bocancii rupţi şi scrişi cu markerul lui Clau. Globurile pictate manual. Lumînările desenate pe asfalt. Creta. Frunzele puse în fructieră. Sînii mei. Caseta cu Breeders. Motanii portocalii. Ochelarii cu lentila zgîriată. Gutuile. Albumele cu Ermitajul. Lozurile necîştigătoare şi surprizele Turbo.
Pe vremea aceea le iubeam pe toate.
Apoi te-am iubit numai pe tine.

Ar trebui să existe totuşi cineva, măcar din cînd în cînd, care să ne înveţe cum să fentăm toate clipele astea.
Cum să topim totul aşa, ca într-o cană cu ceai.
O linguriţă cu care să amesteci bine pînă se dizolvă totul şi uiţi.
Sau rămîi.
Asta îmi spuneam şi atunci deşi, pot să jur, nu ai fi crezut că îmi era mintea la aşa ceva.
Dar, de cîte ori te iveai în preajmă, aşa nesfîrşit şi cu privirea aia timid-hăituită, la asta mă gîndeam, îţi jur.
Cum să păstrezi totul.
Te poate învăţa cineva?
Ce să spui?
În ce moment?
Cînd să zîmbeşti?
Cînd să întorci spatele sau cînd să întinzi uşor încheietura mîinii pentru a fi sărutată...
Cum să respiri cînd după orele petrecute împreună fugi în camera ta şi închizi uşa cu cheia, uite aşa, de douăzeci de ori, şi te trînteşti lîngă pat şi-ţi pui fruntea în palme şi închizi ochii şi juri că, din clipa aceea, el o să fie numai al tău şi-o să-l numeşti Joi de parcă poţi păstra toate sentimentele astea într-un borcan aşa, ascunse sub noptieră.
Ştie cineva cum se face?
Habar n-am.
Dar m-am gîndit la toate astea din clipa în care am ştiut că o să pleci.

Deb spunea că îţi trebuie curaj...
Şi o spunea aşa, ştii tu cum vorbeşte Deb...
Curaj...
Pentru ce curaj Deb, pentru ce curaj, o întrebam.
Pentru a citi cele cîteva scrisori din volumul Sylviei?
Pentru o noapte în care să o faci lată?
Pentru a te plimba aşa, egal, monoton, pe şinele de cale ferată?
Pentru primul fum?
Pentru a-i spune lui Nick ca sărută naşpa?
Pentru a-ţi băga picioarele prima?
Pentru a scrie mizerii despre regi şi sfinţi şi ecşi pe tablă?
Pentru a învăţa rugăciunile necesare în caz că el iar îţi spune că vorbiţi mai apoi însă apoi este un cuvînt ce nu există?
Pentru că vrei să-l vezi întreg după ce ştii că tot timpul ăsta petrecut departe a rupt bucăţele din carnea lui şi că nu mai ai chef să o iei de la capăt?
Pentru ce?
Pentru ce dracu' ne trebuie curaj Deb întrebam.
Deb însă zîmbea.
Ştii tu, aşa cum zîmbeşte Deb...
Lua carioca albastră.
Şi scria.
Pe uşă.
"In this dream I'm not a person
I'm a place"
Pe atunci nu ştiam de unde naiba e citatul ăsta.
Nici nu mă interesa.
Deb şi haosul ei...
Dar au trecut anii Ed.
Şi acum ştiu.
Şi chiar îţi trebuie curaj pentru toate astea.
Ca să rămîi într-un vis.
Nu o persoană.
Ci un loc.

M-ai întrebat cîndva dacă a meritat...
Ce să merite, ţi-am şoptit.
Tot circul ăsta...
Că mi-am tras-o cu unul?
Că te-ai cărat exact în clipa cînd puteai să apari în faţa mea şi să schimbi totul?
Că vieţile noastre au trecut prin atîtea mîini dar spuneam las' nu-i bai, măcar sufletele să ne rămînă neatinse?
Sufletele, Ed...
Rahaturile astea de abur...
A meritat Ed?
Întrebam şi eu atunci, a meritat?
Tăceai.
Tăceai.
Şi ştiam Ed ce ai să spui...
Ştiam tot ce pierdusem împreună...
Toate ceaiurile.
Toate melodiile.
Toate drumurile făcute cu rucsacul în spinare...
Toate clipele în care camera aia putea să fie a noastră cu patul şi sutienul aruncat aiurea şi cu pachetul de ţigări lîngă revista ta cu motociclete...
Toate le ştiam Ed...
A meritat? mă întrebai...
Şi trăgeam adînc din ţigaretă.
Şi închideam ochii.
Era vînt Ed.
Şi dădeam din cap că da, da, da, da, a meritat al dracului de tare.
De ce? şuierai...
De ce?
De ce?
Şi aruncam atunci ţigara abia începută şi o striveam cu vîrful bocancului şi-ţi întorceam spatele Ed şi răspundeam aşa, ca pentru mine, cum o făcusem tot timpul ăsta...
Pentru ca să te am acum aici Ed.
D-aia...

În seara aceea nu aş fi putut să privesc pe nimeni.
Stătusem cîteva ore cu fetele la ceainărie pentru că Ştef trăsese de mine vreo trei zile şi îşi făcea iluzii că o ieşire mă va scoate din tot rahatul în care eram. Ştii tu, ceai, apoi tot ce mai este necesar ca să uiţi. Sau să pretinzi că ai uitat. Sau să poţi măcar începe să crezi asta...
Mă rog...
Cum spuneam, trei ore cu fetele. Poate mai mult. Nu mai contează.
Apoi m-am ridicat să mă duc la toaletă şi, înainte de a mă întoarce la ceainicul meu, cîteva minute, poate trei, poate cinci, cu ochii pironiţi la jetul de apă caldă şi la palmele mele acoperite cu săpun lichid mirosind a vanilie.
Pe capătul robinetului se plimba o gîză.
În spatele meu o fufă îşi boia buzele.
Uscătorul de mîini pornind din senin...
Şi fosta gărgăriţă plutind acum în săpun şi în amintiri şi în silă şi...
Apoi ne-am cărat toate prin magazine...
Într-un fel aveam impresia că metoda începe să dea roade.
Era sfîrşit de toamnă, ţin minte perfect...
Trecusem de biserica Kreţulescu şi de fostul teatru.
Am intrat aşa, la întîmplare, într-o coşmelie.
Agrafe, rochii, curele, poşete sclipicioase, eşarfe, evantaie, bla-bla-bla.
Jumătate de oră cu ochii în tot ce poartă cretinele.
Apoi am vrut să ieşim.
Ştef şi Deb o luaseră în faţa mea, am auzit în spate pocnetul surd al unui balon de gumă de mestecat debitat de vînzătoare şi mă pregăteam să zîmbesc sau poate să-mi fie silă sau poate să-i spun vreo două...
În clipa aceea te-am zărit, dincolo de vitrină.
Haina neagră.
Mîinile în buzunare.
Mersul tău grăbit.
Pînă în clipa aceea totul mersese strună.
Toate momentele adunate între noi.
Toate tăcerile.
Toate aşteptările astea aiurea.
Mă obişnuisem cu ele.
Trecuseră.
Aşa credeam cel puţin.
Dar apoi te-am zărit, trecînd prin faţa noastră, fără să crezi, fără să bagi de seamă măcar...
Şi mi-am amintit de întrebarea lui Deb pusă imediat după ce o rupsesem cu Nick...
Era la mine, sus, fumam, beam o rămăşită de cafea găsită în filtru, şi ne gîndeam amîndouă, ca proastele, ce ar fi fost dacă ai fi apărut...
Nu mai ştiu ce i-am spus dar parcă reuşisem să o conving că lucrurile şi oamenii sunt mult mai adevărate atunci cînd îi păstrezi doar în minte.
Deb a tăcut deşi poate atunci mi-aş fi dorit să spună ceva, orice.
Să ghicească adevărul.
Să ştie că mă temeam teribil ca, reîntîlnindu-te, să nu te pierd.
Sau poate că ştia...

Şi apoi Ed tot ce a urmat...
Zîmbetul tău atunci cînd Ştef ţi-a încurcat numele dorind să mă anunţe că taman eşti la uşă...
Faţa de masă cu desene vintage...
Toate tăcerile noastre acoperind toate secundele în care nu ne-am putut revedea...
Sticla cu vin roşu şi poezii scrise şui, pe etichetă.
Volumul despre Frida şi semnul pus pentru a-mi aduce aminte unde am rămas cu traducerea...
Ştef şi Deb, tolănite pe jos, sprijinite cu spatele de canapea, ronţăind popcorn.
Filmele lui Dai Sijie.
Ceaiul de mandarine.
Cele trei felii de pîine cu cartofi unse straşnic cu unt şi dulceaţă.
Plimbările noastre.
Ciocolata amăruie.
Motanii tăi inventaţi şi ferestrele mele pictate.
Coapsele.
Sînii.
Degetul pe buze.
Ploaia.
Melancolia.
Pădurile...
Înserarea...
Şi jurnalul ăsta.
Scris aşa, pentru tine.
Pentru noi.
Pentru vremurile cînd timpul se va stinge şi el.

All Those Born With Wings

2011-01-17T20:03:00.037+02:00

„Îşi amintea totul, dar nu şi numele.
Îşi amintea şi parfumul pe care îl avea.
Dar nu şi numele.“

Alessandro Baricco

Probabil eu o s-o văd prima.

O să fie seară în cer şi pe apă şi o s-o zăresc atunci, exact acolo unde aş fi crezut că este, în dreapta, lîngă stuf, puţin mai sus de debarcader.

Va mirosi a început de primăvară şi a fum şi a frunze arse şi eu n-o să-mi spun decît că poate totul este doar în mintea mea.
Dan mă va striga. Sau poate Cris. Sau oricare dintre ei. Oricum n-ar mai conta.
Probabil o s-o văd prima.
O să simt apa întîi pînă la glezne şi-apoi dincolo de genunchi.
Dar o să reuşesc să o ating.
O să reuşesc să o agăţ dincolo de vălul de noapte şi priviri.
O să reuşesc să o ridic pînă acolo unde nici unul dintre noi nu o va mai putea zări vreodată.
Şi o să ştim cu toţii cît de frumoasă a fost.
Şi o să-mi aleg cîteva litere, aşa cum îmi spuneai tu fab.
Atunci cînd nimic din tot ce a fost nu era măcar imaginat.

Era pe vremea cînd în parc încă mai era castelul.
Chioşcul se dărîmase demult, fereastra ce dădea spre parc era astupată, dar castelul încă mai rămăsese.
Obişnuiam să urcăm pe lîngă căsuţele de lemn, alea de dincolo de gardul de sîrmă, şi, fără să băgăm în seamă bătrînii, să ne ducem direct în foişor.
Să mirosim vopseaua verde şi scorojită şi îmbibată de ploaie.
Să ne legănăm picioarele dincolo de balustradă.
Să privim toţi trei fotografia aia veche şi să alegem 14 nume cretine pentru ei. Plus unul pentru cîine.
Mereu aceleaşi.
De parcă ar fi contat.
De parcă nu ştiam cu toţii că aşa începe totul.

Cris visa la camera ei, aşa cum o văzuse în albumul din hol ori poate aşa cum şi-o imagina. La cele 11 tablouri înrămate, la oglinda de cristal aşezată deasupra biroului cu monogramă şi la şemineul deasupra căruia încă mai era ceasul ăla cu ramă de marmură verde.
Dan visa la mine.
Uneori.
Şi la cum să se care mai repede din oraşul ăsta cu bilet de clasa a doua spre oraşulfărănume.
Iar eu...
Eu îmi tot repetam că, peste o zi sau poate o lună sau poate cîţiva ani va trebui să inventez un cuvînt ca o funie, cîteva litere suficient de puternice care să ne ţină împreună şi în clipa cînd totul va părea că s-a sfîrşit.

Cris a plecat însă prima.
Reuşisem s-o prind cîteva clipe înainte de a se urca în maşină şi să facem schimb. Eu să-i dau eşarfa aia la care ţinea atît de mult. Ea să mă procopsească cu toate neliniştile ei colorate.
Apoi ţoc-ţoc şi vreo două semne cu mîna de dincolo de geamul aburit.
Imediat după aceea a început să plouă.
Pînă să ne revendem nu am mai primit de la ea decît un singur semn, cîteva rînduri scrise pe o hîrtie albastră, ca alea de le foloseam în liceu cînd făceam felicitări.
Întreba de parc.
De cele 14 nume din poza aia nenorocită (cine-şi mai amintea de ele?).
Şi de tine, desigur.
Atît.
Apoi tăcere.
Cum îţi spuneam, Cris a plecat prima...

Tu ştii fab că de cîte ori porneam spre vechiul cinematograf îţi ceream în gînd să-mi povesteşti ceva, orice, să-mi spui despre cum pui coji de portocale pe plită şi despre cum desenezi omuleţii ăia ai tăi pe margini de şerveţele şi despre cum atunci, deşi era trecut de miezul nopţii, ai coborît din hotel – ţi-am văzut poza, Dumnezeule, parcă erai la polul nord – şi ai urcat apoi agale, pe jos, spre mall, deşi afară ploua şi luminile alea agăţate de stîlpi erau prea colorate, prea enervante, prea dincaleafară. O sută zece cuvinte pentru mine, pur şi simplu, deşi mereu mă întrebai dacă oare îmi erau de ajuns, dacă se schimbă ceva, ca şi cum eu asta aş fi crezut, că litere lîngă litere lîngă litere pot schimba ceva. Însă era atît de simplu, doar o sută zece cuvinte pentru a mă ajuta să trec cu bine ziua, viaţa, întoarcerea acasă de la rahatul ăla de birou.
Cu timpul m-am obişnuit cu tăcerea ta şi păşeam pe stradă uite-aşa, doar casă, învîrtit, suflet, niciodată, pături, fiară, teatru, bile, aer, leagăn şi alte o sută de vorbe tîrîiam după mine.
Cu timpul mi-am zis chiar s-o las baltă, eşti prea comod tu să faci asta.
Abia apoi, după întoarcerea lui Dan, atunci, la început de ianuar, înţelesesem că mi le-ai dăruit din prima clipă.

Cînd a plecat nu a spus nimic nimănui.
Nici măcar mie.
Nici măcar alor lui.
Sau alor lui nici atît.
Aşadar nu a rămas în urma sa nici o descriere.
Nimeni nu ştie cum era îmbrăcat. Dacă fuma ori nu. Dacă se tunsese. Dacă îşi vînduse pînă la urmă scuterul ori ba. Dacă mai avea bocancii. Dacă fugise aşa cum şi-a dorit întotdeauna, cocoţat pe vagonul de marfă. Dacă ploua cînd a plecat. Dacă Ioanei îi spusese ceva sau abia apoi s-a rupt totul între ei. Dacă luase valiza pe care i-o împrumutasem şi dacă mai păstrase ceva din cărţi.
Umbla vorba că un timp, în barul de lîngă spital, s-au adunat vreo cîţiva şi au desfăşurat pe tejgheaua soioasă o hartă d-aia imensă-imensă, şi au aprins cîte un cui şi au încercat să vadă unde mama dracului este oraşulfărănume sau cum s-o fi numit.
Apoi totul s-a stins şi Dan a fost uitat aşa cum se uită toate în orăşelul nostru.
Ştii tu, vernil.

Apoi am început să cred că aşa a trebuit să fie, să dispară totul ca şi cum nici nu a fost vreodată, pentru a putea ca viaţa să-şi reintre în ritmul ei firesc.
Dincolo de munţi erau oraşe şi lumini şi apoi alţi munţi şi alte oraşe însă nici unul dintre noi nu se mai întreba ce se petrece pe acolo, oare ce muzică se mai ascultă şi în ce veac se trăieşte.
Iar cînd pînă şi eu am fost gata să pun numele lor alături de celelalte miliarde de nume uitate m-am trezit cu el la uşă.
Trecuseră opt mii patru sute cincizeci de ani şi, cu toate astea, era în faţa mea, aievea, neschimbat, cu privirea aia a lui plutind zigzagat peste papucii mei cu Garfield.
Mirosea uşor a tutun şi, asta ţin minte clar, încă mai purta părul lung.
În rest nu îmi mai amintesc nimic pentru că nimic nu mai conta în rest.
Dan...

Apoi.
– E timpul să porneşti la drum.
Privirea mea peste umăr, spre capătul holului unde atîrna pendula sau poate doar ideea că am vrut să fac asta.
Şi tăcerea.
Şi zîmbetul lui.
Şi părul ce-i cădea pe ochi.
– Eu?
– Ce-am mai putut găsi din tine...
Şi aşa m-am cărat.

Nu ştiu, nu pot să explic exact, dar vine un moment în care simt că ei aveau dreptate.
O clipă în care trebuie să-ţi bagi picioarele şi s-o faci.
Ca să te simţi bine.
Ca să fii apreciată.
Ca să nu te simţi atît de naşpa lîngă cei din jurul tău.
Ca să fii flatată.
Ca să fii respectată.
Şi egoistă.
Cîteodată.
Ca să pot face anumite lucruri aşa, doar pentru mine.
Pentru că aşa simt.
Pentru că ştiu ce fac şi cît greşesc.
Pentru că vreau să pot face oricînd tot ceea ce juram că nu voi mai face vreodată.
Pentru că aşa sunt eu fab.
Imprevizibilă.
Spontană
A dracului de dificilă.
Şi pentru că dacă nu aş fi toate astea nu m-ai vrea niciodată fab.

Cînd am ajuns am vrut să-ţi scriu.
Jur.
Să iau o carte poştală. Sau două. Sau unsprezece.
Să-ţi povestesc despre ceaiul cu scorţişoară.
Şi despre poza lui Borges din vitrina anticariatului de la Litere.
Despre covrigii calzi la 1 leu bucata şi despre Alond – salutul Elfilor.
Despre cum aş fi vrut să mergem la teatru.
La film.
La crîşma aia cu nume imposibil.
În parc.
Despre căciula pe care vroiam să ţi-o cumpăr şi să ţi-o trimit de Crăciun şi despre cum n-am mai apucat s-o fac.
Despre gogoşile cu vanilie şi despre luminile alea colorate de se învîrt pe zidul muzeului.
Despre oamenii trişti de aici care cred că uită de toate dacă închiriază biciclete.
Despre librăria mare, din centru, în care am stat cu orele gîndindu-mă ce cărţi să fur.
Despre cum m-am răzgîndit.
Despre cum m-am tuns.
Despre tot ce vreau să ascund şi despre cum nu reuşesc de atîţia ani să sap undeva, într-un zid măcar, un loc pentru toate cele.
Despre bătrîna ce vinde motani persani şi despre chipsurile de mere.
Despre cum m-am enervat că m-am tuns.
Despre reţelele de socializare.
Despre tipa ce cînta la vioară.
Despre trandafirii albi pe care i-am primit la sfîrşitul unei piese de teatru.
Despre cum vroiam să facem floricele şi apoi să ne facem că ne uităm la televizor.
Despre cum e să te îmbeţi tare-tare.
Despre cum încerci să uiţi tot.
Despre cum nu reuşeşti.
Despre cum te rogi.
Despre cum zeii în care nu crezi te ascultă.
Despre cum nu îţi pasă de asta.
Despre caietul în care am început să scriu de cînd am venit aici.
În care am început să număr zilele pierdute.
Drumurile.
Orele pînă la tine.
Despre toate am vrut să-ţi scriu.
Jur.

Cum va trebui musai să-ţi povestesc, dacă ne-om mai vedea vreodată, despre cum m-am reîntîlnit cu Cris.
În seara aceea am vrut să te sun.
Să te simt puţin al meu.
Măcar puţin.
În oraşul ăsta cumplit în care fiecare are pe cîte cineva.

Mîine o să plecăm spre lac.
N-am nici un chef dar aici aşa se poartă...
Dan a aranjat totul.
A făcut rost pînă şi de motor.
Peste cîteva ore am convocat gaşca să facem cîte ceva de mîncare.
Cris s-a dus să cumpere viermi pentru undiţă.
Trebuie să nu uit cărbunii şi diseară va trebui să mai ies puţin prin oraş ca să mai cumpăr una-alta.
Aşa că nu ştiu dacă o să mai putem vorbi.
Poate cînd mă întorc.
Asta dacă te mai prind prin preajmă.

Probabil eu o s-o văd prima.

O să fie seară în cer şi pe pămînt şi o s-o zăresc atunci plutind, exact acolo unde aş fi crezut că este. Puţin mai sus de debarcader.

Va mirosi a primăvară şi a fum şi o să-mi amintesc poate de parcul nostru, de castel şi de tine. Nu neapărat în ordinea asta.
Dan mă va striga.
Sau poate Cris.
Oricum n-ar mai conta.
Dar sigur o s-o văd prima.
O s-o ating şi o să-mi spun uite domle ce chestie, eşarfa mea minunată plutind pe apă, taman aici...
Şi o să reuşesc să o ridic sus-sus, printre nori, pînă acolo unde nici unul dintre noi nu o va mai putea zări vreodată. Ca o funie care să ne ţină împreună pînă în clipa cînd totul va părea că s-a sfîrşit.

Apoi o să-mi aleg cîteva litere,
exact aşa
cum
îmi spuneai tu
fab
atunci
cînd nimic
din tot ce a fost
nu era
măcar
imaginat.

Mic tratat de colorare a nopţii 270

2011-01-16T20:49:00.009+02:00

O să te strig pe numele de crin
o să miroşi a lapte şi a mare
nu o să ştii ce sunt, de unde vin
de ce am trei canari în buzunare

vei vrea să ştii de unde te cunosc
n-o să-ţi aduci aminte cum mă cheamă
dar vei zîmbi pepit şi-apoi cu mosc
vei parfuma oraşul de aramă

în curţi de zahăr ars se vor ivi
dudui diforme, cu-nflorate fuste
şi-aripa infinită-ţi vor privi
cu toţii vor dori atunci să guste

din sufletul albastru, dantelat
cu care ieşi adesea la plimbare
şi te-or momi cu fluturi de agat
şi cu dulceaţă veche de cicoare

iar tu, sătulă de atît peţit
vei înhăma delfinii la şaretă
şi vei picta pe lame de cuţit
îngeri cu coapse fragezi, de subretă

pînă ce seara va cădea felin
şi-o să mă chemi, în şoaptă, la culcare
O să te strig pe numele de crin
şi-o să miroşi a lapte şi a mare

Mic tratat de colorare a nopţii 269

2011-01-15T13:03:00.000+02:00

Tu vei fuma iluzii, eu voi sorbi tăceri
vom fi doi melci haotici în burgul plin de iarnă
ne-om pune scoici pe pleoape şi-n suflet grăniceri
şi-om tămîia văzduhul cu laptele din cană

o să te temi de moarte, o să mă tem de nori
vom înflori albastru cînd lumea-o să ne latre
şi o să creştem îngeri, şi fluturi, şi cocori
ce-or să ne-arate Raiul prin geamuri afumate

vom refuza onoruri şi o să trecem lent
zîmbind cu nepăsare spre marile regate
cu scorţişoară-n gene şi mersul indecent
vom incendia fantasme şi parcuri şi palate

şi-apoi, sătui de faimă, ne vom retrage fin
să-mbătrînim ferice în tandre dormitoare
în timp ce urşi de gheaţă cu ceai de mandarin
ne-or pomăda pe tîmple cînd mergem la culcare

Mic tratat de colorare a nopţii 268

2011-01-12T11:38:00.000+02:00

Îmi coloram tăcerea cu cretă şi cu ceai
ştiam tot ce pierdusem cu zîmbetul pe buze
aveam în gînd şarete şi-n pleoape şapte cai
de colindat fantastic prin serile difuze

riscasem tot pe cartea norocului tîmpit
şi incendiasem crinii doar ca să ştiu în noapte
să zbor cu fluturi palizi şi să iubesc pepit
şi să presar pe tîmple melci marinaţi în lapte

ei mă priveau cu ciudă, de parc-ar fi zărit
în trupul meu de fată cu gust de scorţişoară
tot ce în viaţa asta prin lume-au risipit
şi le era ruşine şi începea să-i doară

iar eu flanam ferice prin burgul îngheţat
purtînd singurătatea ca pe-o eşarfă veche
ce-o laşi să cadă tandru şi-agale lîngă pat
ca să momeşti motanii să-ţi toarcă la ureche.

Mic tratat de colorare a nopţii 267

2011-01-06T19:52:00.000+02:00

E iarnă dragule şi eşti departe.
Aici miroase a untdelemn şi-a noapte
şi-ţi scriu din colţul sufletului mov
scrisori de prins cu ţinte în alcov

Degeaba îţi şoptesc eu că sunt bine,
că vînd şi crini şi fluturi şi lumine,
că în oraşul mort doar eu mai ştiu
aripi să port la trupul cenuşiu.

Degeaba-ţi povestesc cum seara ies
cu greieri mari, de ambră, la cules
de amintiri vintage-aiuritoare
şi şoapte flu păstrate în clasoare.

Degeaba-mi rog motanii dimineaţă
să-ţi scrie lungi poeme cu dulceaţă
şi să-ţi picteze-n tandre farfurioare
munţi răvăşiţi de îngeri şi ninsoare.

Degeaba printre fragi şi gutui coapte
îi pun să stoarcă rozele de lapte
şi-apoi să zugrăvească-n burgul tot
icoane de iluzii şi compot.

Tu nu vezi însă că, de atîtea luni,
ţi-am tot brodat amurgul cu minuni
şi-abia de ne zîmbeşti din lumea ta
de greieri orbi şi-arome de cafea.

Dar nu-i nimic copile, nu-i nimic...
Viaţa-i o rază grea, păstrată-n plic,
şi-ţi scriu din colţul sufletului mov
scrisori de prins cu ţinte în alcov.

Mic tratat de colorare a nopţii 266

2011-01-05T20:30:00.011+02:00

Treceau, pereche tandră, dinspre gară,
înfiorînd oraşul cu castani,
un sfînt înveşmîntat în scorţişoară
şi-un crin bătrîn şi palid din Lipscani.

Păşeau stîngaci prin burgul de zăpadă
– demne şi dantelate lumînări,
zîmbind fosforescent, lăsînd să cadă
în urma lor noian de întrebări.

Ieşeau pe la ferestre precupeţe,
soseau roiuri vernil de ghicitori,
melci blegi se adunau la sfat în pieţe
să afle ce-i cu triştii călători.

Unii jurau că parcă-n Evanghelii,
se pomenea că-n vremea de apoi
vor coborî pe frunze de camelii
doi trecători purtînd în gene ploi

ce vor spăla oraşul de păcate,
şi sufletele de tot ce e greu,
şi-apoi, uşori şi mirosind a şoapte,
urca-vor în dans fin spre Dumnezeu.

Alţii, c-ar fi văzut prin ţări geroase,
acum o sută şi ceva de ani,
doi negustori de vise şi mătase
fugiţi apoi, de silă, în Balcani.

Şi mai era, desigur, şi nebunul
ce se jura pe tot trecutul său
c-ar fi zărit aseară la preabunul
sfînt un afiş boţit cu chipul tău

aşa, că aflînd vestea minunată,
am luat un toc să-ţi scriu că, negreşit,
un sfînt şi-un crin bătrîn, din poartă-n poartă,
te caută prin burgul împietrit.

Mic tratat de colorare a nopţii 265

2011-01-02T20:10:00.007+02:00

Începe anul, Doamne fă-i doar bine
celui ce îl aştept dar nu mai vine
ajută-l Doamne şi pe el să vadă
oraşele-îmblînzite de zăpadă,
ferestrele ce strălucesc în seară
cu flăcări de gutui şi scorţişoară,
pune-i în cale cărţi şi căni cu lapte
uşor să poată traversa prin noapte,
adu-i aminte, cînd îi este greu,
de munţii mov ai sufletului său,
şi-n ale inimii vagi continente
fă-i insule de ambră şi accente,
şi apoi dă-i Doamne greieri cu fanfară
să-i cînte psalmi de rouă şi de ceară
ca-nfăşurat în cîntul nelumesc
să ştie că-s aici şi că-l iubesc
şi că mă rog atît, să-i fie bine
celui ce îl aştept dar nu mai vine.

Mic tratat de colorare a nopţii 264

2010-12-29T09:35:00.013+02:00

Era un soi de înger sau poate că era
un soi de crin de abur păşind în urma ta.
Mergeaţi aşa, haotic, prin burgul îngheţat
ca doi iubiţi ce drumul alături l-au uitat
şi prin nămeţi şi zloată ieşise un vecin
să vadă cît de tandru poate iubi un crin
şi la ferestre calde se tot iveau gutui
să simtă-aroma candel ţîşnind din pasul lui.
Tu nu vedeai acestea, ţi se părea normal
vecini, gutui şi fluturi să iasă triumfal
cînd te iveşti pe uliţi, o doamne, nu ştiai
ce singură şi tristă şi palidă erai.

Afară ningeau şoapte, în tine ningea mov,
prin pomi dansau frenetic icoane de Rubliov,
şi-n insula de gheaţă ce burgul devenea
treceai cu-n crin de abur păşind în urma ta.

Mic tratat de colorare a nopţii 263

2010-12-24T23:22:00.002+02:00

Cred că a fost să fie aşa:
tu să-mi zîmbeşti din lumea ta,
eu să-ţi aduc de gheaţă flori
din ţara mea de melci şi nori.
Pe calea care ne desparte
să treacă sfinţi cu crini în spate
şi sănii lungi, de anason,
cu reni căliţi în bulion
şi cu saci grei, umpluţi agale,
cu tot trecutul lumii tale,
s-auzi încet, prin geamul mat,
copii ieşiţi la colindat
şi-n trupu-mi trist şi incolor
să simt aripa ta uşor
purtîndu-mi sufletul de fum
prin sfîntă seara de Crăciun.

Mic tratat de colorare a nopţii 262

2010-12-22T21:36:00.003+02:00

Eu, regele de ceară din ţara cea mai fadă
cînd ies pe stradă, uite, stîrnesc în urmă sfinţi
şi-adun motani de abur în haine de paradă,
şi cerbi cu nea în gene şi diamante-n dinţi.
Şi-apar apoi piticii călare pe girafe,
şi clovni ce incendiază buchete de bulion,
şi vînători de clipe, de nori şi-autografe,
şi rodii storcînd seve din plăci de gramofon.
În urma lor curg tainic globuri de fragi şi lapte
dintre acelea bune de atîrnat în brad,
şi melci purtînd în coarne şerbet de mere coapte,
şi zaţ torcînd trecuturi în căni adînci de jad.
Întreg convoiul ăsta ce-mi urmăreşte pasul
pe alţii-i fericeşte, pe mine nicidecum,
şi-afară-i viscol groaznic şi asfinţeşte ceasul,
şi-n sufletul meu, iată, e iarnă şi e fum.
Şi-aş da oricînd alaiul acesta de lumine
– atît de gol de viaţă, atît de-amăgitor –
de-ai vrea să-mi ieşi în cale cu ceai de mandarine
şi sîni pudraţi pe-alocuri cu praf de cimbrişor.