Rituri de dragoste şi ură 26

O să cam doară, fab, însă cui îi mai pasă?
O să tragem la ţintă în tristeţea din casă,
o s-agăţ în cuier dulci ratări şi trecuturi,
o să-nvăţ să descos adevărul din trupuri,
o să uit să surîd, o să-mi spun că e seară
şi-o să-aprind pe retină lungi fantasme de ceară,
o să-njur dantelat burgul sec şi stîngace,
o să incendiez lin absolut tot ce-mi place,
o să mint delicat că iubesc şi nu sufăr
cînd din mine tot smulgi mov petale de nufăr,
o să uit pe vecie cine-n braţe mă ţine,
o să spulber iubiri şi zăpezi pentru tine,
o să urlu măscări la banchete ciudate,
o să ies prin oraş în cămaşă de noapte
ca să crape cretinii de-or vedea cum îmi ard
sub mătasea de-angora coapsele de smarald,
o să fac toate astea şi-ncă zece pe-atît,
o să port lungi coliere de iluzii la gît
şi-o să am, ştii tu, fab, un fular ca de nea
ca s-acopăr cu el tot ce lumea ar vrea
să îţi pună în cale, să îmi prindă în trup
şi-o să vină omătul ca un urlet de lup
şi-o să ştii că a fost poate-n viaţă ceva,
o secundă de abur, cînd am fost doar a ta
apoi o să zîmbeşti, cum zîmbeşti uneori,
o să cumperi un brad, şi beteală, şi nori,
şi-o s-aştepţi o minune ori vreun sfînt rătăcit
să te mintă c-apar şi că nu am murit.