Rituri de dragoste şi ură 22

fab, o s-apar cîndva în viaţa ta,
atît de simplă, tînără şi goală,
o să miros a măr şi-a catifea,
a trup în care iarna se răscoală,
şi o să mă dezbrac încet-încet,
o să îmi las tristeţile pe masă,
ratările flanînd peste parchet,
sufletul meu hai-hui plutind prin casă,
şi o să fierb duios în samovar
duminici mohorîte şi geroase,
şi brugul ăsta straniu şi amar,
şi norii ce se-nşiră peste case,
din cînd în cînd o să privesc pe geam
ca şi cum te-aş zări din întîmplare,
ca şi cum am uitat, ori nu ştiam,
cît mi-e de silă şi ce mult mă doare
şi iarna asta fără de zăpezi,
şi fiinţa asta stinsă fără tine,
şi-o să te mint fab, să te fac să crezi
că vie sunt şi că îmi este bine,
iar tu, din lumea ta de Bach şi crini,
îmi vei surîde aşa, ca într-o doară,
de or să iasă pe la porţi vecini
bîrfind povestea mea de scorţişoară,
şi-apoi vom aştepta aşa, tăcuţi,
neaua ce a uitat să se presoare,
şi-o să mă ierţi şi o să mă săruţi
precum săruţi un sfînt ce ştii că moare