Rituri de dragoste şi ură 17

Mirosea a gutui, şi a nuci, şi a ceai,
şi viscol ce-n mine domneşte,
şi a sfinţi obosiţi de minuni şi de rai,
şi a crin ce la geamuri pîndeşte,
era noapte, tîrziu, de pe străzi se-auzea
philip glass palpitînd în artere,
pe noptieră albume, două căni cu cafea,
telefoane, şi chei, şi coliere,
canapeaua albastră ce creşte motani,
cartea ta cu poeme ciudate,
lozul vechi, cumparat într-o joi pe lipscani,
nori de smirnă, de fum şi de lapte,
modul meu aberant de-a credea că exist,
modul tău de-a minţi că mi-e bine
în oraşul acesta împuţit, mov şi trist
fără îngeri şi fără de tine
şi senzaţia, fab, că există un gînd
nerostit nimănui, niciodată,
ca o lavă de flori trupul meu devorînd
fiinţei mele soroc şi erată.