Sfinţii, toată ziuliţa
papă crini cu linguriţa
şi aşteaptă-ncet să soarbă
roua melcilor din iarbă
pe cînd greierii de vată
- ce nu ştiu ce-i ăla Sfînt -
ctitoresc din ciocolată
sîni-biserici pe pămînt.

Îngerii n-au timp de vot
papă crinii din compot
şi aşteaptă noaptea mov
ca să zburde prin alcov
printre sîni
cu irişi aprinşi în mîini
şi cu greieri de pictat

pe coapse pitite-n pat.

Pune sufletul meu de gutuie
pe pervaz, înveleşte-l uşor,
noaptea-n trupuri încet ni se suie,
fluturi mov se-nfioară în zbor
de-ţi văd sînii, şi coapsa, şi anii
unduind diafan rochii roş
cînd prin burguri toţi melcii fac danii
ca să ai, de Crăciun, unchii cloş
din acelea de floare gălbuie
şi din solzi de-auriu peştişor.
Pune sufletul meu de gutuie
pe pervaz, înveleşte-l uşor.

Tu miroseai a mere, eu miroseam a iarnă
ne risipeam aroma, timid, prin vechiul burg
pînă-ntr-o zi cînd cerul a început să cearnă
pînă-ntr-o zi cînd cerul a început să cearnă
bucăţi de var din trupuri de veşted Demiurg

îmi tot şopteai versete, îţi tot cîntam nimicuri
trăiam ore de ceaiuri, de-accente şi de crini
pe care apoi, tandru, le-nghesuiam în plicuri
pe care apoi, tandru, le-nghesuiam în plicuri
purtînd, în loc de timbru, frunze de mandarini

iar seara, cînd tăcerea se transforma-n lăcuste
torcînd pe sînu-ţi fraged sonete de lămîi,
le răsfoiau popi candel în loc de acatiste
le răsfoiau popi candel în loc de acatiste
în sihăstrii de zahăr, de vată şi tămîi

Sînt şapte luni de zile de glorii şi tăcere
melcii timizi deschis-au livezile în zori
să zburde-n ele greieri de iarnă şi plăcere,
omizi de prin Carrara să ducă-n spate flori,
dovleci roşind de şoapte se prăvălesc prin paturi,
cearceafurile toate înalţă-n slavă sîni,
şi socăciţe tandre înoată prin aluaturi
cînd Dumnezeu îţi lasă colbă de rouă-n mîini.